joi, 22 octombrie 2015

Invitatie la sezatoare

            Pentru doamnele si domnitele din Cluj, dar nu numai, pasionate de tot ce inseamna lucru de mana, am gasit o invitatie la o şezătoare initiată de Muzeul Etnografic.
            Mie recunosc că mi-a plăcut tare mult imaginea de pe afis cu tânăra ţărăncuţă care îşi ia firul direct din oiţă şi împleteşte din el un covoraş/brâu/preş cu modele tradiţionale. Mi s-a părut suficient de amuzantă încât să-mi stârnească interesul.
               Când eram copiliţă, cam tot aşa cum sunt fetele mele acum, mergeam la şezătoare, la clacă în sat cu bunica mea. Ei bine, ea era cea harnică, eu eram mai mult un copil de gheme. Seara, mai ales în serile de iarnă, dar şi ziua uneori de după prânz şi până pe-nserate, se adunau femeile şi lucrau. Pe vremea aceea se torcea, se depăna, se împletea mult în special ciorapi de lână, diverse vestuţe sau ilice cum le spuneam noi când eram mici. 
               Am foarte multe amintiri de la asemenea şezători, unele învăluită într-o atmosferă aparte, că pe atunci nu erau în toate serile curent electric, ci stăteam mai mult la lumina lămpilor şi a flăcărilor din plitele pe care coceam mere sau cartofi copţi. 
                Sper să apuc să fac şi eu un drum pănă acolo sămbătă. Chiar sunt curioasă câtă lume mai este interesată de ideea de şezătoare...

6 comentarii:

  1. Ideea este deosebit de draguta, iar afisul este foarte-foarte reusit, cu braul si oita tarancutei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie mi se pare o idee grozava. Nu sunt prea priceputa la lucrul de mana, dar parca as trage o fuga pana la Cluj, daca nu ar fi asa de departe.
    Si ce amintiri frumoase ai tu! Si eu imi amintesc de bunica materna, care tesea, torcea si ma fascina in serile lungi de iarna. Ce farmec aparte aveau acele vremuri, cand timpul parea ca se dilata. Oamenii erau mai senini, aveau timp pentru toate si nu erau mereu cu ochii pe ceas. Parca timpul curgea mai incet si toate erau invaluite in alta lumina, bucatele aveau alt gust, aerul avea alt miros. Acum am impresia ca trebuie sa-mi gasesc timp pentru a respira (uneori).
    Cu drag,
    Consuela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, draga Consuela, e adevarat ca parca nici sa respiram nu mai avem timp. Si pe mine ma mai intreaba cateodata cate cineva de ce nu fac cate un lucru si ii raspuns , mai in gluma, mai in serios, ca doar daca m/as clona as putea sa mai fac si lucrul acela.

      Ștergere
  3. Și eu am amintiri de la mine din sat,, era frumos când se strângeau femei și fete care torceau, coeau, tricotau, croșetau... Făceau schimb de modele... Eram și eu pe acolo cu ochii în patru, multe lucruri, chiar dacă nu le-am prins chiar bine rostul atunci, acum îmi ies mai mult intuitiv, derulez "filmul" și în cele din urma ii dau (sau nu) de cap.
    Interesant de mers la o astfel de șezătoare deși eu cred ca nicio șezătoare nu mai poate readuce atmosfera din copilărie. Poate greșesc eu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal, Ina, tot ce e din trecut are un farmec, aparte, are pecetea timpului.
      Si, oricum, intr-un muzeu, nicio sezatoare din lume nu va avea aceeasi autenticitate ca una tinuta intr-o casa obisnuita, cu femei care fac asta de cand lumea , care nu vor sa demonstreze nimic. Dar au si cele din muzeu importanta lor, fireste...

      Ștergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.