vineri, 30 octombrie 2015

Orasul meu nevazut - Cina pe intuneric

                 Trebuie să spun din start: niciodată nu mi-a fost frică de întuneric. De noaptea minţii, cum spun unii, da, mi-e frică, sunt îngrozită chiar, dar de întunericul fizic, nu. Şi asta pentru că întotdeauna m-am adaptat la întuneric. Mi se adaptează ochii şi simţurile instant şi fac faţă cu uşurinţă întunericului nopţii, chiar şi a acelora fără lună şi stele.
                 Prin urmare atunci când am primit invitaţia bunului meu prieten Dan Lionte, care se ocupă de campania de informare şi conştientizare Ascultă oraşul NeVăzut din cadrul proiectului Paşaport de succes pentru copii şi tineri cu deficinţe de vedere, de a lua o cină pe întuneric, am acceptat cu toată inima. M-am gândit că mă voi descurca de minune, ca peştele în apă sau ca bufniţa în noapte, mai precis spus.
               Ceea ce a urmat a fost o experineţă fără asemănare.
               Cum Clujul nostru nu duce lipsă de tot felul de beciuri şi hrube pe care inventivitatea oamenilor harnici le-au transformat în tot felul de localuri care de care mai drăguţe şi cochete, nu a fost greu să se găsească un loc unde, la lăsarea întunericului să nu mai pătrundă nici o urmă de rază de lună.  Într-un astfel de local, la Buricu' Târgului, a avut loc întâlnirea noastră.
               Nimic din ce credeam că va fi nu m-a pregătit pentru ceea ce a fost de fapt.
               Pentru că am fost mai mulţi invitaţi, am fost împărtiţi în grupuri şi conduşi în  interiorul localului. Conducătoarea noastră de grup a fost Laura, o fată foarte frumoasă şi nevăzătoare. Grupul nostru a fost de 8 persoane. Când am pătruns în restaurant, s-a închis uşa în spatele nostru şi, într-o beznă totală, căci lumina era stinsă, ţinându-ne doar fiecare de umărul celuilalt şi ghidaţi de vocea fetei, am fost conduşi la masa noastră. Deşi până acolo au fost doar două rânduri de trepte mai mari şi alte câteva mai mici de coborât pe care, în mod normal, le-am fi făcut în câteva zeci de secunde, a fost un drum de câteva minute bune în care am orbecăit în întuneric, fiecare încercând un amalgam de emoţii.
             Întotdeauna am ştiut de ce i se spune apostolului Toma, Geamănul: pentru că ne are pe fiecare dintre noi geamăn de necredinţă. Ei bine, nu ştiu dacă pe fiecare, poate unii sunt ceva mai uşor de convins, dar eu ştiu că îi merg pe urme uneori. Să ştiţi de la mine, nu e lucru uşor să te încredinţezi total în altcineva şi să ai încredere că te va duce cu bine la destinaţie. Dovadă a stat pardesiul meu plin tot de var, pentru că am ţinut  o mână pe umărul fetei, dar cu cealaltă am încercat să-mi fac şi în perete un prieten de nădejde. Deh, v-am spus, Toma Necredinciosul, asta sunt eu.
              Cina a fost foarte plăcută. Laura a fost cea care ne-a servit cu băuturi, iar altcineva, un băiat cu o voce cu un timbru nemaipomenit de cald şi de plăcut ne-a adus la masă bunătăţile.  La masă toţi făceau tot felul de glume, ba că nu găsesc farfuria, ba că duc furculiţa la nas sau la nasul vecinului,  şi totul a decurs într-o atmosferă extraordinară. Eram doar voci în întuneric. Nişte voci prietenoase, amuzante, gata să îţi sară în ajutor. Interesant e că, doar ascultând un om îţi faci o cu totul altă impresie decât cea vizuală. Vocile oamenilor spun despre ei lucruri pe care ochiul nu le percepe.  Pentru toţi aprinderea luminii de la sfârşitul cinei a adus un mai mic sau mai mare regret.
               Pentru mine a fost un sentiment straniu şi de oarecare stânjeneală să ştiu că am fost serviţi de cineva care nu vede şi asta pentru că, în mod normal, în instinct am dorinţa de a ajuta eu pe altul şi nu altcineva pe mine. Dar tocmai acest lucru au vrut să îl arate şi, în opinia mea, le-a ieşit lucrul acesta cu brio, că şi nevăzătorii se pot descurca la fel de bine ca toţi oamenii, iar in unele condiţii, chiar mai bine. Am aflat astfel că, deşi nu văd, ei se descurcă foarte bine şi, într-un mediu familiar, pot face 90% din lucrurile pe care le facem în mod obişnuit zilnic.
              Campania aceasta doreşte să diminueze bariele de comunicare dintre văzători şi nevăzători şi fenomenul de discriminare în judeţul Cluj, mai ales la nivelul instituţiilor publice şi al firmelor angajatoare, acolo unde  persoanele cu deficit de vedere întâmpină cele mai multe dificultăţi.
              Eu am plecat de acolo cu un profund sentiment de respect pentru toţi oamenii implicaţi în proiect, în special pentru cei care nu văd cu ochii, ci doar cu inima. Pentru că, ca să îţi dai seama de unele lucruri nu ai întotdeauna nevoie de ochi, iar în alte cazuri, tocmai ochii sunt cei care te încurcă să "vezi".
            Un alt articol despre această cină puteţi citi la Andrei, un băiat pe care l-am ascultat cu mare drag toată seara.
           
                

joi, 29 octombrie 2015

Viata...

Viaţa  nu e perfectă! Viaţa nu uşoară! Viaţa nu e veşnică!
Viaţa e bună! Viaţa e unică! Viaţa e un dar!
Viaţa e a noastră!
Astăzi a fost o zi bună şi m-am bucurat de ea. Mâine vreau să vă povestesc despre viaţa pe întuneric.

Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat...

                   Va amintiti melodia:
                    Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat,
                    Anii au trecut in zbor si lumea le-a uitat.

                  Am citit poezioara asta si mi-am amintit nu doar de celebra melodie ci si de motivul precis pentru care am scos televizorul din casa, de ce fetita mea are tableta, dar nici  nu stie unde este, nu a pus mana pe ea din primavara anului trecut, are telefon, dar doar pentru a vorbi, fara jocuri sau net pe el, are acces oricand la tehnica moderna, dar nu are nevoie de ea. Pentru noi asta e un motiv de bucurie, ca nu are nevoie, nu simte nevoia de a sta cu ochii in ecran si cu mainile pe butoane. In schimb, de cand a inceput scoala, a citit cate o carte pe saptamana.
              Si poezioara de care aminteam:


miercuri, 28 octombrie 2015

Miercurea fructelor proaspete

Toamna cea de roade plină
A copt fructele-n grădină...
             Dar nu le-a lăsat acolo, ci le aduce şi le împarte tuturor pofticioşilor, cu ajutorul unor mâini dibace, harnice şi generoase, se subînţelege.
             La noi în şcoală, luna octombire a fost una speciala în care a debutat o frumoasă tradiţie, care, sper eu, va fi cât mai durabilă.
             În fiecare miercuri, în pauza mare, toţi copiii din şcoală, de la cei din pregătitoare până la liceeni, au primit câte un fruct gratuit sau chiar mai multe, după cum a dorit fiecare. Fructele sunt aduse de alţi copii care au în grădinile lor pomi roditori şi care au dorit să împartă cu alţii din roadele gustoase dăruite de mama natură. Alături de aceştia, au mai fost şi părinţi generoşi care au cumpărat unele fructe din piaţă şi le-au dăruit, spre bucurie, elevilor. Pe lângă asta, copiii mai pot cumpăra în fiecare zi şi suc proaspăt făcut din fructe.
             Am ales câteva fotografii cu mesele îmbelşugate. Fotografii cu elevii care le savurează nu am pus, din motive de la sine înţelese.
 
 
 
 
 
 

            Nu-i aşa că e o idee excelentă?

duminică, 25 octombrie 2015

Ziua Armatei Romane

25 octombrie.
Ziua Armatei Romane.
Am selectat doua fotografii din albumul domnului primar, Emil Boc,  Clujul celebreaza Ziua Armatei Romane.
In ambele Paulei i se vede doar caciulita roz.
Ea a plecat dis-de-dimineata cu tati sa vada parada militara si sa asiste la ceremonia depunerilor de coroane. A venit, cum era de asteptat si cum de altfel se intampla de fiecare data cand merge, a venit foarte incantata!

La multi ani, Armata Romana!

joi, 22 octombrie 2015

Invitatie la sezatoare

            Pentru doamnele si domnitele din Cluj, dar nu numai, pasionate de tot ce inseamna lucru de mana, am gasit o invitatie la o şezătoare initiată de Muzeul Etnografic.
            Mie recunosc că mi-a plăcut tare mult imaginea de pe afis cu tânăra ţărăncuţă care îşi ia firul direct din oiţă şi împleteşte din el un covoraş/brâu/preş cu modele tradiţionale. Mi s-a părut suficient de amuzantă încât să-mi stârnească interesul.
               Când eram copiliţă, cam tot aşa cum sunt fetele mele acum, mergeam la şezătoare, la clacă în sat cu bunica mea. Ei bine, ea era cea harnică, eu eram mai mult un copil de gheme. Seara, mai ales în serile de iarnă, dar şi ziua uneori de după prânz şi până pe-nserate, se adunau femeile şi lucrau. Pe vremea aceea se torcea, se depăna, se împletea mult în special ciorapi de lână, diverse vestuţe sau ilice cum le spuneam noi când eram mici. 
               Am foarte multe amintiri de la asemenea şezători, unele învăluită într-o atmosferă aparte, că pe atunci nu erau în toate serile curent electric, ci stăteam mai mult la lumina lămpilor şi a flăcărilor din plitele pe care coceam mere sau cartofi copţi. 
                Sper să apuc să fac şi eu un drum pănă acolo sămbătă. Chiar sunt curioasă câtă lume mai este interesată de ideea de şezătoare...

Logica cu umor

Logica:
Daca o doamna are inel pe mana stanga, aceasta inseamna ca ea este casatorita.
Daca are pe dreapta, aceasta nu inseamna nimic.
Daca doamna are inel si pe dreapta si pe stanga, inseamna ca ea e casatorita, dar aceasta nu inseamna nimic.

duminică, 18 octombrie 2015

19 octombrie

 Când mă gândesc la dragoste şi la tinereţe nu mă gândesc niciodată la trecut.
Todeauna mă gândesc la timpul prezent.
Prima încă se metamorfozează mereu şi e sinonimă cu viaţa însăşi, a doua... ei bine, a doua nu se dă nici ea dusă cu una cu două.
In inima mea sunt tânără şi iubesc.
Acum si tineretea asta e o chestiue relativa, asa ca depinde de fiecare cu ce compară...
Când am văzut imaginea asta cu indrăgostiţii cu băgăjelele după ei, m-am gândit instantaneu la luna de miere.
Asa eram si noi atunci, fix asa.
Căutam-visam la ceva. Nu a fost să fie. Motiv pentru care am şi rămas fără luna de miere.
Asta e.  Acesta să fie singurul ghinion la vieţii noastre împreună. 
Acum nu as fi vrut să scriu cuvântul asta, dar nu am ce face, macar ca nu sunt superstitioasa. Si chiar daca as fi, tot degeaba ar fi fost, ca timpul trece şi fără să bage în seamă spaimele noastre.
Într-o însorită zi de 19 octombrie, acu câtiva ani, am pornit împreună pe drumul vieţii.
 Şi a fost frumos. Doamne! cat de frumos a fost!
Şi încă mai este. Ca o poveste, ca un basm, pare incredibil şi suprarealist.
Şi eu sper din tot sufletul că va fi la fel de frumos şi în continuare şi vom apuca amândoi bătrâneţile.
Acum  aniversăm 13 ani.  Primii 13 ani împreună.
Suntem la nunta de dantelă. Fină, delicată, pură ca rochia de mireasă. De neuitat.
13 ani!
Nu m-am gândit niciodată la ei în termeni de mult sau puţin. Sunt anii noştri. Ani cu bucurii, ani cu încercări, cu cumpene, ani mai rodnici, ani cu fetiţe şi ani cu aripi de înger, ani...
Ani împreună. 


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă....

de luat aminte...

                   Dacă nu te ocupi cum trebuie de educaţia copiilor tăi, cred că orice altceva ai face bine nu contează prea mult.
                                                                                                          J. Kennedy

miercuri, 14 octombrie 2015

Briose de toamna

          Reteta aceasta nu e neapărat de toamnă, e reţeta mea clasică de brioşe, pe care le fac în orice anotimp şi-n orice timp. E o reţetă simplă, gustoasă, uşor de făcut. E o reţetă pentru începătoare, dacă vreţi, nu foarte sofisticată, dar cu succes garantat. Dar pentru că nu am poze la ele, că brioşele mele se termină, de regulă, cu mult înainte de a apuca să aduc aparatul în bucătărie, iar pe net am găsit nişte brioşe foarte frumos aranjate în ton  cu anotimpul, şi pentru că eu oricum nu prea le ornez pe ale mele, m-am decis să ataşez atributul acesta, de toamnă, brioşelor mele cele de toate anotimpurile, lunile şi zilele anului.
          Ingrediente: 400 g iaurt, 4 ouă, 400 g făină, 200 g zahăr, 200 ml ulei, 1 linguriţă praf de copt, zeama de la o lămâie, 2 linguri miere lichidă nu zaharisită, 100 g nucă tăiată bucăţi mici, opţional: 1 lingură de cacao, nucă de cocos de diferite culori.
         Preparare: Se amestecă bine cu mixerul gălbenuşurile cu zahărul, apoi se adaugă iaurtul. Se încorporează uleiul puţin câte puţin, apoi mierea şi se amestecă uşor cu un tel. Separat se bat albuşurile spumă şi se amdaugă peste compoziţia din gălbenuşuri. Se amestecă până se omogenizează compoziţia. Peste ea se adaugă făina şi praful de copt stins cu zeama de lămâie, şi bucăţile de nucă  tăiate foarte fin.  Compoziţia se poate împărţi în două părţi, în una dintre ele adăugându-se cacao. Se pregătesc formele de brioşe şi se toarnă compoziţia în ele. Se pun în cuptorul preîncălzit şi se coc. Eu fac întotdeauna testul cu scobitoarea să văd dacă sunt gata. La final se pot pudra pu zahăr pudră sau se pot presăra cu nucă de cocos.
          Sunt delicioase!
          Pentru reţeta din fotografie aveţi nevoie, în plus, de biscuiţi oreo (am observat că e o adevărată manie cu biscuţii aceştia, se pun în tot felul de dulciuri, în combinaţii care de care mai trăsnite, se adaugă în ciocolată, în gogoşi, în îngheţată, în torturi, peste tot, prin urmare nu puteau lipsi nici din brioşe),  frişcă, puţin colorant alimentar sau un pic de şofran pentru galben, şi de multă îndemânare.
          Reţeta aceasta pleacă din căsuţa mea şi este trimisă spre Alexandrina, gazda înbrăţişărilor virtuale, cu o cu dedicaţie pentru Vicky, cu toată părerea mea de rău că atunci când a găzduit ea parada, timpul nu a fost atât de darnic cu mine.
         Să aveţi poftă!


luni, 12 octombrie 2015

dovleacul caleasca

 Tocmai am văzut o idee tare simpatică.
O idee simplă, nu foarte greu de realizat, in ton cu sezonul.
Curând, foarte curând, va începe nebunia cu dovleceii sculptaţi. Nouă ne plac. Sculptam dovleci toamna de când eram copilă mică la bunicii mei şi nu doar de acum, de când importăm sărbători cu nemiluita.
Aşadar:

Îi puteţi sculpta trăsura Cenuşăreasei.
Zâna cea bună a avut nevoie de o vrajă, noi doar de puţină îndemânare.
Spor!

duminică, 11 octombrie 2015

acasa, seara...

Aşa cred şi eu: nu contează unde merg, important e că întotdeauna mă bucur că ajung acasă.
Iar din seara asta e mai verde şi mai oxigenat în căsuţa noastră: am adus florile în casă.
După ce am observat că erau 7 grade in seara asta şi am tot auzit că deja ninge în alte părţi de ţară mai feerice, am zis că e cazul să introducem florile în casă, asta după ce au stat toată vara afară pe pervazul ferestrelor. Acum pervazele exterioare sunt golaşe, dar cele interioare s-au inverzit subit.
O săptămână frumoasă, dragilor!

sâmbătă, 10 octombrie 2015

de gandit

                  Un prieten adevărat nu-ţi stă niciodată în cale, decât atunci când o iei în jos! (John Maxwell)

luni, 5 octombrie 2015

Traditionala inima din castane

            Si anul acesta am reusit, slava Domnului, sa facem traditionala noastra inima de castane. Sau cel putin, prima inima de castane a acestei toamne, ca sa incep pe un ton optimist.
           Cert e ca nu a fost nimic progrmat, doar o plimbare placuta intre prieteni care s-a incheiat in parculetul de langa Teatrul National, de unde am cules aproximativ toate castanele disponibile şi le-am aranjat aşa cum a dictat inspiraţia de moment.
           Nu am avut cu noi aparate foto, doar telefonul , dar nu contează neapărat claritatea fotografiilor, cât faptul că am mai adunat un eveniment plăcut in tezaurul amintirilor de neuitat.
                                      fete mici, jucăuşe şi iubitoare
                                     (giugiulibile si iubibile, daca ar fi sa le citez)
                                     si gasca intreaga de prieteni care a contribuit, alături de părinţii
                             din dotare, la  realizarea micului nostru proiect.
Toamna frumoasa!


Decalog pentru parinti





               Acest decalog a fost conceput de Ministerul afacerilor interne împreună cu Agenţia naţională antidrog.                                                           
                                        

    10 sfaturi pentru părinţi pentru a-şi ţine copiii aproape de ei şi departe  de droguri
1. Fii parte activă din viaţa lor! Fă-ţi timp mai mult pe care să-l petreci cu copiii tăi.   
Interesează-te de activităţile lor si fă-ţi o obişnuinţă în a petrece timp cu ei. 
Petrecutul timpului în familie este la fel de  important ca şi servitul mesei împreună cel puţin o dată pe zi . 
Când ies în oraş, să nu-ţi fie jenă să-i întrebi unde  şi cu cine pleacă. 
Ajutaţi-i să-şi aleagă prietenii.
2. Ascultă-ţi  copiii !  
Arătând ca eşti pregătit şi dispus să-ţi asculţi copiii, îi vei face  să se simtă mai deschişi în a vorbi cu tine. 
În timpul conversaţiei încearcă să nu-i întrerupi ori să reacţionezi în vreun fel.   
Rişti să se oprească din povestit. Pe timpul discuţiei lasă la o parte orice  altă preocupare. 
Urmăriţi-i cu atenţie şi  încurajaţi-i să vă povestească tot ce au de spus. 
Cereţi-le sfatul în diferite probleme ale familiei. 
În acest fel le arătaţi că sunt importanţi şi că părerea lor contează.
3. Fii tu însuţi un model pentru ei! 
 Când vine vorba de droguri nici nu se pune problema să spui ,,fă cum zic eu, nu cum fac eu”.
 Dacă şi tu foloseşti droguri, fie ele şi legale, nu te aştepta ca fiul sau fiica  ta să ţină cont de sfatul tău. 
Este important să nu subestimezi influenţa comportamentului tău asupra lor atunci când vine vorba de alcool, tutun, ori de alte substanţe.
4. Fii sincer cu ei! Este normal ca tu să nu ştii totul despre droguri.
 Este important să fii mereu informat, iar dacă nu ştii n-ar trebui să te prefaci că poţi răspunde la orice întrebare. Fii pregătit să spui “nu ştiu, dar voi putea afla pentru tine”. 
Daca eşti sincer şi ai o poziţie clară, copiilor le va veni mai uşor să fie şi ei sinceri cu tine.
5. Alege un moment potrivit! Asigură-te că ai ales momentul potrivit să discuţi despre droguri cu copiii tăi, aşteptând să apară oportunităţile. 
Asta ar putea sa se întâmple când urmăriţi toţi la televizor  o emisiune care are legătură cu subiectul sau când vă vorbesc despre prietenii lor, despre cineva de la şcoală sau din cartier care experimentează sau consumă regulat astfel de substanţe.
6. Păstrează-ţi calmul! Când vine vorba despre droguri, este foarte important să fii calm şi raţional. 
E bine sa nu ai reacţii exagerate. Nu ridiculiza, pentru că acest lucru poate face ca discuţiile ulterioare despre droguri să fie mai dificile, făcându-i pe copii să manifeste rezistenţă la acest subiect.
7. Evită conflictele!  Este dificil de rezolvat o problemă atunci când există şi un conflict. 
Încearcă să asculţi cu atenţie şi punctul  de vedere al copilului. Nu încerca să-l impui doar  pe al tău. 
Dacă totuşi apare o confruntare, opreşte diplomatic conversaţia şi reia-o atunci când se calmează apele.
8. Comunică permanent! Odată ce ai început o discuţie despre droguri este important să laşi subiectul deschis   şi pentru alte runde de discuţii pe această problemă. 
E bine să începi să vorbeşti cu ei de timpuriu şi să fii disponibil să continui comunicarea  în orice moment.
9. Stabileşte reguli şi limite clare! În general, copiii se aşteaptă şi la reguli. 
 Implicându-i în fixarea câtorva reguli, îi poţi încuraja să dovedească mai multă responsabilitate în menţinerea lor. 
Odată ce aţi hotărât asupra acestora, stabiliţi împreună şi consecinţele, în cazul în care  nu sunt respectate. 
Discutaţi şi puneţi-vă de acord asupra modului în care vor reacţiona dacă se vor găsi în conjuncturi sau  situaţii limită, legate de traficul sau  consumul de  droguri. 
Oferă-le certitudinea că se pot baza pe ajutorul tău, că îi poţi  lua din oraş oricând  va fi nevoie. 
Cu toate astea, este indicat să ştie că ţie nu ţi-ar plăcea ca ei să se expună unor astfel de situaţii.
10. Focusează-te  pozitiv!  
Recunoaşte-le comportamentele pozitive şi încurajează-i de fiecare dată când fac ceva bine. 
 Încurajează-le iniţiativele pozitive şi stimulează-le  percepţia pozitivă despre propria valoare.
 Întăreşte-le respectul de sine şi ajută-i sa se convingă că în acest fel vor putea să se bucure de încrederea şi respectul celorlalţi.
              Material prelucrat de specialiştii ANA de pe site-ul: www. drugs.health.gov.au

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Motivational






 
Fa-ti timp sa traiesti – este secretul succesului.
Fa-ti timp sa gandesti – este sursa puterii.
Fa-ti timp sa te joci – este secretul tineretii.
Fa-ti timp sa citesti – este temelia priceperii.
Fa-ti timp pentru prietenie – este sursa fericirii.
Fa-ti timp sa razi – iti va usura povara vietii.
Fa-ti timp sa visezi – iti va invata sufletul sa zboare.
Fa-ti timp pentru Dumnezeu – este singura investitie durabila a vietii.

Am uitat sa stralucesc!

”A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
-Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!”


Weekend frumos şi nu uitaţi să străluciţi!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.