miercuri, 31 decembrie 2014

Ultima zi din 2014

A trecut si anul acesta... asa ca un vis, asa ca o poveste...
O poveste buna, frumoasa, consistenta, o poveste cu eroi si cu acte de curaj, cu binele si cu raul amestecate intre ele tocmai ca alegerea sa aiba parte de suficient suspans, cu tristete si cu bucurie, cu decizii grele si cu rezultate pe masura, cu lacrimi si cu zambete, cu urmari palpabile, dar si putin neverosimila, cam ca orice poveste care se respecta.
O poveste care merita sa fie tinuta minte!
M-am tot gandit la ce ar defini anul acesta si nu, nu cred ca elementul definitoriu ar fi: Cancer.
Dar a fost un an greu, cu foarte multe incercari, mai ales din punct de vedere medical.
Un an care ne-a tinut in priza din prima pana in ultima lui zi.
Un an care, recunosc, abia astept sa treaca.
Prin urmare:
La cumpana dintre ani, va doresc ce imi doresc si mie: sa privim inainte cu speranta si credinta, cu iubire si cu recunostinta, cu ganduri bune si cu inima deschisa, cu incredere si cu multumire!
Un an cu multa sanatate va doresc!
Petrecere frumoasa, dragelor, dragilor!

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Cel mai mare colind

Cei de la ING au realizat Cel mai mare colind, din toate filmuletele pe care le-au primit de la cei peste 1000 de colindatori din toata tara. Ieri dimineata l-am gasit in cutiuta de mesaje, asa ca ne-am delectat si ne-am bucurat.
Noi aparem in primele 30 de secunde :)

joi, 25 decembrie 2014

Prima zi de Craciun

Craciun fericit, dragilor!

Nu am mai scris de ceva vreme, lucrurile s-au precipitat pe la noi, de evenimente de tot felul nu am dus lipsa, asa ca nu am mai apucat sa ma dedic acestui coltisor de liniste al meu, care imi aduce atata bucurie.

Am ajuns si bucuria Craciunului pe care l-am asteptat atat de mult.
Il petrecem in familie extinsa, cu parinti si cu bunici, cum sta bine oricarei sarbatori care se respecta.
Nu avem zapada, dar avem din plin lumea din Frozen la noi acasa. Mosul s-a intrecut pe el insusi, aducand fetelor nu doar papusile mult visate, ci si costumele celebrelor surori: Ana si Elsa.
Avem colinde, prajituri, musafiri si multa bucurie. Vi le doresc si voua!

Hristos se naste, Slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L!
Primiti-l cu bucurie si speranta pe Pruncul Sfant! Faceti-I loc in sufletul si in gandul vostru!
Craciun binecuvantat!

miercuri, 17 decembrie 2014

Un cuvant de intelepciune

Cuvant al Părintelui Ciprian Negreanu (Cluj, Biserica studenţilor din Haşdeu) la sarbatoarea Sfântului Prooroc Daniil (17 decembrie 2013):
“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
În capitolul 6, acest Sfânt Prooroc Daniil, dacă o să fiţi atenţi şi o să citiţi, o să vedeţi că se spune că Darius, împăratul Perşilor, a luat tronul, Dariu Medul se numea atunci. Si s-a gândit el să-şi împartă provincia în 120 de provincii, fiecare provincie având un satrap, un conducător. Si a pus 120 de satrapi, iar în fruntea lor a pus 3 dregători, cei mai importanţi dintre cei trei 120, care să-i stăpânească pe toţi aceştia, iar între cei 3 dregători [era Daniil] – atâta înţelepciune îi dăduse Dumnezeu lui Daniil, care nu era pers, era de alt neam, era iudeu. În vremea aceea, iudeii fuseseră duşi în robie în Babilon, cu zecile şi sutele de mii, şi dintre aceştia se ridicase Daniil, mai înţelept şi mai evlavios decât toţi evreii. Şi el dobândise atâta înţelepciune şi atâta putere înaintea lor şi a lui Darius, încât a fost ales între primii 3 satrapi care conduceau Persia atunci. Şi, având Daniil atâta dar de la Dumnezeu, Darius chiar se gândea să-l pună mai mare peste toţi, să fie un fel de stăpânitor al Persiei, peste toţi cei 120 şi peste cei trei satrapi.
Or, asta a dus la multe invidii din partea celorlalţi satrapi perşi şi s-au gândit ei să-i găsească nod în papură lui Daniil şi să-l pârască cu ceva împăratului Darius, să-l arate nevrednic de vreo dregătorie; nu numai să nu fie mai mare peste toţi, ci să-l coboare, să-l dea jos cu totul. Şi, oricât s-au străduit, n-au găsit nimic nevrednic, prin care Daniil să poată fi acuzat de ceva. Pentru că pe toate se străduia să le facă cum trebuie, dar, mai presus de toate, darul şi mâna la Dumnezeu erau peste el, încât nu-l puteau găsi vinovat de ceva. Şi au zis atunci: “Dacă n-am găsit și n-am putut să-l prindem în cele ale veacului acestuia –în cele ale administraţiei, în cele ale legilor imperiale, nu l-am găsit vinovat cu nimic -, atunci o să-l găsim vinovat în legea Dumnezeului său“. Şi s-au dus cu vicleșug la Darius şi i-au zis:
“Uite, ne-am gandit noi, toti satrapii si toata curtea ne-am sfatuit sa faci in asa fel incat 30 de zile sa nu se inchine nimeni altui Dumnezeu, decat tie, Darius [Darius era socotit zeu].
Şi l-au convins pe Darius că acesta era un lucru bun și folositor. Şi ştiau că aşa au să-l prindă pe Daniil. Iar Daniil în toate se supunea, pe toate le făcea cum trebuie, se supunea legii perşilor, dar Legea lui Dumnezeu n-o lăsa. Atunci când legile perşilor interveneau sau îi ciunteau lui din credinţă sau îl făceau într-un fel sau în altul să nu-şi ţină rânduiala lui faţă de Dumnezeu, pe acestea nu le ţinea. Adică în primul rând era legea lui Dumnezeu şi după aceea legea omenească.
Şi el n-a ascultat de legea această nouă, de a nu se închina altui dumnezeu, ci s-a închinat în continuare Dumnezeului Celui Viu. Si a fost descoperit că se închina Acestui Dumnezeu, şi pentru aceea a fost aruncat în groapa cu lei. Deşi regele, cu multă durere, a bănuit că această lege a fost dată special împotriva lui, dar nu şi-a călcat cuvântul şi l-a aruncat în groapa cu lei. Şi a devenit Daniil, cum se zice în troparele lui, cioban peste lei, în sensul că el stătea în mijlocul leilor şi aceştia ca nişte mieluşei la picioarele lui, nu voiau să se atingă de el. Şi a primit mâncare dumnezeiască Daniil şi a fost scos de acolo viu, şi mai mare a fost Daniil înaintea împăratului Darius la sfârşit decât înainte, ţinând legile lui Dumnezeu.
Și, pe lângă faptul că s-a cinstit Daniil, mai mare și mai important este că s-a cinstit numele lui Dumnezeu Cel Viu şi au zis:
Mare este Dumnezeul lui Daniil!
Că aşa era. Adică s-a vădit prin lucrarea lui Daniil ce mare este Dumnezeul lui. Că iată, i-a făcut pe acei lei ca pe nişte miei, că acei lei erau ţinuţi special nemâncaţi sau cu o mâncare minimă, astfel încât, dacă se arunca cineva acolo, să fie sfâşiat într-o clipă. Şi Daniil a stat între ei zile întregi fără să păţească nimic.
Să ştiţi că acest sfat al satrapilor este şi sfatul diavolului împotriva noastră, împotriva voastră. Încearcă să vă găsească vinovaţi, încearcă să vă dea pe mâna veacului acestuia, să vă descopere toate nimicurile, toate micimile, toate neputinţele, toate lucrurile pe care nu le-aţi făcut cum trebuie aici pe pământ, încearcă să vi le scoată în faţă şi să vă facă de râs înaintea oamenilor, sau să vă dea pe faţă înaintea mai-marilor acestei lumi, ai şefilor voştri, ai stăpânilor de aici. Dar, dacă noi încă nu suntem daţi pe faţă sau nu suntem asupriţi peste măsură – pentru că, dacă la Daniil nu s-a găsit nimic să i se dea pe faţă, la noi se găsesc destule -, dar dacă încă nu suntem prigoniţi aici, pe pământ, sau nu suntem în temniţă, este pentru că Dumnezeu acoperă cu milostivirea lui viaţa noastră şi nu lasă,aşa cum n-a lăsat nici la Daniil. Și dacă vede diavolul că împotriva noastră nu se poate face nimic, căutându-ne greşeli faţă de lume, faţă de oameni, în activitatea noastră zilnică, și vede că Dumnezeu ne acoperă, din propria noastră credinţă vrea să ne distrugă. Aşa cum au zis şi aceia: Prin Legea Dumnezeului lui îl vom găsi vinovat. Prin legea Dumnezeului nostru vrea să ne găsească vinovaţi. Adică [acum, de exemplu]: Postul Crăciunului.
Legea Dumnezeului tău spune să ţii postul pentru Dumnezeu până în ziua Crăciunului. Acum se găsesc să se facă cele mai multe şi mai festive petreceri. Foarte mulţi sunt tentaţi să lepede acum legea de dragul şi ca să nu iasă rău în faţă oamenilor, să nu fie văzuţi ca spărgătorii de grup, de comunitate. Dacă ar fi vegetarieni, ar putea să zică: “Da, vin, dar sunt vegetarian, pregătiţi-mi ceva”. Mulţi leapădă postul, zicând că nu vor să-i smintească pe ceilalţi, îşi leapădă Legea, rânduiala, fac cele ale lumii şi nici ei nu ies bine. Şi s-ar putea ca, după aceea, multe dintre cele pe care le greşim oamenilor Dumnezeu să nu ni le mai acopere, pentru că, dacă nici noi nu ţinem legea lui Dumnezeu, şi El îşi ridică puţin din milostivirea Lui de către noi, ca să-L chemăm mai cu osârdie şi ca să-I facem porunca mai cu osârdie.
Că altfel, noi zicem că se poate și aşa, să nu facem noi mare lucru, să nu facem nici aia, nici aia, şi Dumnezeu tot ne acoperă. Deci nu din supărare sau nu din mâhnire sau nu din răzbunare face Dumnezeu aceasta, ca atunci când noi nu ţinem legea Lui să ne lase şi în mâinile oamenilor, ci ca să vădească faptul că nu poţi oricum să mergi spre Dumnezeu, nu poţi să trăieşti în nepăsare faţă de Dumnezeu, să ţii ale lumii, să faci toate ale lumii şi să fii şi în pace desăvârşită cu Dumnezeu. Pentru că e pericolul acesta să zicem că merge şi cu ale lumii, cu o viaţă netrăită în Legea şi în porunca lui Dumnezeu, si [sa astepti ca] tu să primeşti în acelaşi timp tot ajutorul lui Dumnezeu, mila Lui. E riscul să brodezi în mintea ta aceste două lucruri şi să zici că se poate şi atunci să nu mai ţii nimic din cele ale lui Dumnezeu, zicând că El e oricum milostiv şi o să te ajute. Atunci s-a surpat totul, nimic din Legea lui Dumnezeu n-ar rămâne.
Asta nu înseamnă că nu trebuie să participi la aceste întâlniri; te duci, dar încearcă să-ţi ţii postul tău şi să nu îți depăşeşti măsura şi să nu exagerezi, cum de multe ori facem, exagerând acolo şi zicând: “Ei, dacă acum tot am călcat Legea, măcar s-o fac până la capăt…“. Si faci toate, mai mult decât ceilalţi până la urmă, și greșim mai mult decât ceilalţi. Iar, dacă îţi ţii rânduiala ta, Dumnezeu te va ocroti în continuare și nu te va lăsa, cu tot oprobriul celor din jurul tău şi cu toate cuvintele şi cu toate privirile chiorâşe. Până la urmă te vor preţui, și se vor minuna că mai există astfel de oameni, mai devreme sau mai târziu. Iar, când va veni necazul peste ei, la tine vor veni să întrebe, să-ţi ceară ajutorul şi rugăciunea şi te vor întreba: “Tu cum ţineai post?” Atunci se va trezi şi sufletul lor să te întrebe, și tu le vei putea spune şi vei avea autoritate să le spui. Altfel, dacă tu nu ţii, ce autoritate să ai când te vor întreba mai târziu? Şi nici nu vor mai veni să te întrebe.
Şi nu numai atât, se va cinsti numele lui Dumnezeu în inimile lor încetul cu încetul, chiar dacă pe moment ţi se pare că se vorbeşte de rău numele lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu te va ocroti şi pe tine te va înălţa în ochii lor.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.

joi, 11 decembrie 2014

Nu plange, Ana

Intr-o dimineata ploioasa (cel putin la noi) de decembrie, merge bine o melodie de dragoste.
De fapt două melodii, ambele adresate Anei.
Dacă nu stiţi cine e Ana, veţi afla cu siguranţă.
O melodie populara, varianta barbatului care are acasa copii si nevasta, dar care ii canta si Anei, asa, de dor si de drag. Doar pentru ca poate, ar spune unii... Ei!... poporul nostru a surprins prin cantecul lui traditional multe feţe ale dragostei şi căsătoriei...

Şi o varianta extrem de trista, aşa mi s-a părut mie, o varianta din punctul de vedere al femeii celui care o iubeste pe Ana, a femeii care ştie ca e înşelată.

Vă doresc o iarnă fără nicio Ană! Nicio Ană căreia să-i cântaţi cîntecele astea!



miercuri, 10 decembrie 2014

Cel mai mare colind


Titlu potrivit ar putea fi Cel mai mare colind via ING sau Wow! suntem vedete! (asta a fost reacţia protagonistelor), cel puţin vedete în devenire.

http://www.celmaimarecolind.ro/#video~jTsPYcpd-9U


Primiţi cu colindul?
           Dați click pe fotografie!

marți, 9 decembrie 2014

Poezii de iarnă mici pentru copilaşi voinici

Ninge

Ninge, ninge neîncetat
şi îngheţul s-a lăsat
Însă nouă nu ne pasă
Că suntemm în haine groase.
Ninge peste derdeluş,
Hai cu toţi la săniuş!


Iarna e în toi!

Uite-acum, de sus, din cer,
Fulgii mari coboară lin.
Iarnă e şi-i tare ger,
De omăt pământu-i plin.
Vino, săniuţa mea,
Sus pe deal, la derdeluş!
Pân-la vale-i drum de nea,
Numai bun de săniuş!

(Poezii luate din Cărticica Draga mea pentru copii)

Iarna în pădure

Pnetru că tot stăm la gura sobei ( a coloriferului, a centralei, a şemineului) şi avem mai mult timp (cel puţin teoretic), vă propun o poezie mititică pentru copii isteţi.

În căsuţa din poiană,
Sforăind asurzitor,
Doarme vreme de o iarnă,
Ursuleţul Mor Mor Mor.

Vulpiţa cea roşcovană,
În vizită în coteţ,
Vede-o raţă dolofană
Şi-ar salva-o ...de la-ngheţ.

Veveriţa Ronţăilă
Este foarte-ngrijorată;
 Alunele din cămară
I-or ajunge iarna toată?

Iepuraşul Ţopăilă,
După rădăcini umblând,
Vede umbra-i în zăpadă
Şi se-ascunde, tremurând.

Haitele de lupi, flămânde,
Pe la stână se adună,
Băgând spaima în oiţe
Cu urlatul lor la lună.
(Poezie luată din Cărticica Draga mea pentru copii)



Mama - o şansă nesecretă

Aseară, într-un moment de tandreţe între tată şi fiica lui cea mică, a avut loc următorul dialog, pe care mă străduiesc să îl redau cât poate de bine subreda mea memorie:
Tata, ţinând-o strâns în braţe:
- Nu poţi ieşi de aici. N-ai nicio şansă de scăpare!
Fiica, plină de încredere,  expunându-şi o întreagă filosofie:
- Am mai multe şanse, dar care sunt secrete. Şi ultima e nesecretă. Am să folosesc pe ultima: Ajutooor, mamaaa!!!!

vineri, 5 decembrie 2014

In ajun de Mos Nicolae - un altfel de jurnal

Astăzi mi-am dat seama ca scriu împreună cu voi jurnalul  unei femei simple de mai bine de un an şi tot astăzi mi-am dat seama că mai am o aniversare.
Astăzi împlinesc un an de la prima chimioterapie. Da, o altfel de aniversare, una de care m-as fi putut lipsi cu plăcere.
Aşadar:  Un an de cancer, un an şi-o zi.
Anul trecut am aflat în 4 decembrie, iar în 5 începeam deja chimioterapia şi hormonoterapia. A venit ca valul.
Anul trecut pe vremea aceasta începeau medicamentele să îşi facă efectul şi tot ce îmi amintesc e că mă rugam să adorm, să nu mă mai doară nimic, să nu simt nimic. Fusese o zi grea, în care am plecat de la 7 dimineaţa în spital, am stat acolo toată ziua şi abia pe la 5 venisem acasă. Mi-aduc aminte că am plecat cu fetele la dansuri şi acolo au început să se instaleze primele efecte. Din seara de ajun nu îmi amintesc mare lucru, nu ştiu când şi-au făcut fetele cizmuliţele, când s-au pregătit pentru Moş, nu ştiu decât că nu îmi doream să le sperii, nu doream să simtă nimic diferit.
A fost însă diferit.
Cancerul nu poate să treacă peste tine şi să rămâi la fel. Efectiv nu poate.
Cancerul poate că a devenit un lucru comun, o boală pe care o au, din nefericire, tot mai mulţi oamnei, dar nu e o boală simplă. Cancerul nu, NU este o răceală!
Cancerul nu doar se instalează într-un  organ sănătos şi roade-n el ca şi cariul în lemn, cancerul se culcuşeşte adânc lângă inimă, se aciuează în cele mai ascunse cotloane ale minţii. Poţi scoate cancerul din trup, dar va mocni multă vreme în ungherele sufletului şi va ţine ascuns în el germenele neliniştii.
Cancerul schimbă trupuri.
Cancerul schimbă suflete, schimbă relaţii, schimbă vieţi. Unele în mod ireversibil.
Nu cred însă că anul acesta am devenit mai bună decât eram, mai puternică, mai atentă, mai credincioasă, mai sensibilă, mai optimistă, mai pesimistă...  Nu mi-am schimbat felul de a fi, de a gândi, de a mă comporta. Pe scurt, nu cred că m-am schimbat în niciun fel, cel puţin nu sufleteşte.
A rămas însă o teamă, o teamă pe care prudenţa nu vrea să lasă să plece, o teamă care vine din conştientizarea şi asumarea faptului că duşmanul e puternic şi viclean. O teamă care îi ţine şi pe ceilalţi în stare de alertă. Un exemplu recent care îmi vine acum e că atunci când un om obişnuit îşi rupe piciorul niciun medic nu se gândeşte  prima dată, în mod normal, la cancer. Dar poate că suflatul acesta în iaurt nu e chiar un lucru rău.
Anul acesta însă mi-a consolidat cel puţin două lucruri  pe care le ştiam teoretic, dar pe care practic nu le mai probasem la intensitatea aceasta.
Primul e confirmarea unui citat care îmi place tare mult: Un cuplu de succes este ca un pliculeţ de ceai, îţi dai seama de ce poate în momentul în care îl pui în apă fierbinte.
Iar al doilea e conştientizarea faptului că Dumnezeu mi-a pus lângă mine mulţi oameni minunaţi, gata oricând să mă prindă când voi cădea. Oameni pentru care sunt cu adevărat recunoscătoare.
Şi iar vin cu un exemplu recent, cu o persoană apropiată mie, care îmi vrea binele, care poate să se sacrifice pentru binele meu. E într-un ton mai glumeţ, dar asta nu schimbă cu nimic din cele ce am afirmat până acum, doar le nuanţează.
Discuţie cu mezina:
Crezi că moşul îţi va pune în cizmuliţe ciocolate delicioase? întreabă ea.
Sper.
Dar ştii că doctorul ţi-a spus că nu ai voie  să mănânci dulciuri?
:(
Nu-i nimic! Le mănânc eu pentru tine!

Seară frumoasă, dragii mei! Să primiţi ce vă este de folos!

Jurnalul unei femei simple


Pentru astăzi (data/ora)... 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae.
Afară ... e frig. Nu ninge, dar e destul de frig.
Mă gândesc ... că deja a trecut mai bine de un an de când scriu acest jurnal şi de fiecare dată îl scriu cu aceeaşi plăcere şi nu doar atât, urmăresc cu mult drag tot ceea ce scriu şi prietenele mele din mereu surprinzătoarea lume a blogurilor.
Din locurile de unde învăţăm ... unii de la alţii, în fiecare zi câte puţin, în fiecare zi tot mai mult.
Sunt recunoscătoare pentru ...  bucuriile specifice anotimpului în care ne aflăm...
Cu ce sunt îmbrăcată ... de când am piciorul rupt nu excelez la capitolul diversitate, dar nu mă plâng, dat fiind faptul că sunt destul de statică şi nu trebuie să mă vadă şi alţii.
Citesc .. cărţi pentru copii care au ca temă sărbătorile de iarnă.
Ceea ce aştept (sper) ... să  fim sănătoşi cu toţii, mai ales copiii. În ultima vreme mezina a avut o alergie urâţică care  nu i-a dat deloc pace, dar i-am făcut multe investigaţii şi sperăm să primim curând rezultatele. Poate ne aduce Moş Nicolae veşti bune în acest sens...
Ce mai meşteresc ... decoraţiuni pentru Crăciun.
În casa ... e linişte, doar Georgia împrăştie jucăriile şi se uită la doctoriţa Pluşica.
Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă pregătesc de sărbătoare.
Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:

  de când mi-a reuşit experimentul acesta sunt mult mai optimistă şi vreau să încerc şi minunăţiile acestea
 

şi alte imagini puteti vedea  aici, într-o notă destul de iernatică.
                                                        Idee preluată de la Corcodusa
Mai participă la acest proiect:
şi Niko
O săptămână cât mai frumoasă să aveţi!

luni, 1 decembrie 2014

Eu - intre ieri si azi

 Cred că Viaţa are o ciclicitate a ei, doar de ea ştiută...
Cred că Viaţa ne duce uneori pe un drum drept, cu un singur sens, un drum nespus de lung, fără nicio ieşire, cum alteori ne învârte cum vrea ea, în cercuri mai mici, în cercuri mai mari...
Mi-a fost înapoiată ieri fotografia aceasta:

Este făcută când aveam 4 ani, adică cam cât are acum Georgia mea. Cel puţin, aşa specifică însemnarea de pe spatele ei. Şi apropo de însemnare, am constatat că fac acelaşi n ca şi mama şi am scrisul foarte asemănător cu al ei, deşi ea nu a apucat să mă vadă cu pixul în mână...
Aproape că uitasem că am dat-o de acasă şi am avut o tresărire când am revăzut-o.
Ştiu precis când mi-a fost făcută, deşi habar nu am pe unde pun cheile când intru în casă. Dar ştiu că eram cu mama când am mers la un studio foto în Iaşi, într-un loc întunecat, deşi era o zi caldă, într-un spaţiu unde am coborât câteva trepte, cred că era un soi de demisol. Îmi place să cred că privirea mea era aţintită asuprea ei.
E una din cele două fotografii pe care le am din perioada în care îmi trăiau ambii părinţi.
Şi e singura mea fotografie cu părul scurt.
Sau, cel puţin, pentru o perioadă de timp, cam vreo 32 de ani, doar atât, a fost singura mea fotografie cu părul scurt.
 E ciudat cum trece timpul şi cum trupul nostru păstrează unele caracteristici şi le pierde pe altele.
Acum a început să îmi placă părul meu scurt. Părul meu care, nu-i aşa?, nici nu mai este chiar atât de scurt.
Iar la urma urmei, când mă uit la fotografia mea de copil, ceea ce răzbate dincolo de ani, e privirea.
Privirea care, încă, o păstrează pe retină pe mama; privirea şi un fel de triteţe premonitorie...

Tara mea

 1 decembrie...
 Acolo unde-s nalţi stejari
Şi cât stejarii nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duşmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!
 La multi ani!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.