luni, 30 iunie 2014

Nevasta mea e o lenesa mincinoasa

 Am găsit pe grupul Sindicatului din învăţământ (FSLI) un articol tradus de pe blogul lui Smith de Ville, scriitor si bloger american. Textul este extrem de actual si de aplicabil pentru invatamantul romanesc, chiar dacă e destul de lung. Eu recunosc că m-am regăsit în el.


Nevasta mea e o lenesa mincinoasa
E ultima zi de scoala pentru nevasta mea lenesa si mincinoasa. Ea sustine ca profesorii inca mai trebuie sa mearga la munca, dar nu poate fi adevarat. Profesorii muncesc doar cand sunt copiii la scoala. As vrea sa recunoasca odata ca de fapt nu e profesor. Scoala incepe pe la 9:00 si se termina la 15:45. Ea pleaca de acasa la 7:00 si are de mers doar 15 minute pana la scoala unde "preda". Vine acasa pe la sase, sase si jumatate seara. Uneori si mai tarziu. Ce-o face in tot acest timp?
Dupa cina munceste la "planuri de lectii" si "fise de lucru". Din ce povesteste ea, sistemul de notare si evaluare pare asa de complicat ca trebuie sa fi fost creat de Rubik. Nu ma las pacalit. Cred ca foile pe care le tot completeaza sunt de fapt foi de pariuri si ca ea e un parior inrait, ceea ce ar explica de ce nu suntem bogati.
Pe la 10 sau 11 seara vine in pat si pretinde ca e extenuata. Se poarta de parca a preda pentru 24 de elevi, din care unii au probleme emotionale semnificative, e mai obositor decat o slujba adevarata. Pe cine crede ca pacaleste? Daca e cu adevarat profesor, cat de greu poate fi sa notezi o lucrare de clasa a 2 a? Chiar trebuie sa verifice in fiecare lucrare rezultatul lui 4x5?
Pentru ca e asa de lenesa, sotia mea nu lucreaza "pentru scoala" sambata, dar petrece jumatate de duminica pretinzand ca face acest lucru.
Am o slujba adevarata si nu merg nici la jumatate din "sedintele" la care merge sotia mea. Multe din ele, pretinde ea, sunt axate pe discutarea rezultatelor testelor, noi tehnici de testare, testarea testului, simularea testului, etc. Unele din "sedinte" au loc in timpul programului, cand ea ar trebui sa "predea". Aceste "sedinte" sunt gandite de vreun functionar bine platit care are niste responsabilitati obscure pe care nu le cunoaste. La sfarsitul acestor "sedinte" se ajunge mereu la concluzia ca profesorii din scoala sotiei mele nu petrec suficient timp predand. E prea ilogic ca sa fie adevarat, de aceea stiu ca sotia mea minte.
In plus, ea nu se mai satura de astfel de "sedinte'. E chemata adesea si sa reprezinte scoala in "comitete", pe motiv de diversitate. In consecinta sta peste program sa discute probleme legate de "scoala" si de "predat". Cand o persoana are un job asa usor n-ar trebui sa se planga de numarul sedintelor!
Ar trebui sa fie fericita ca nu are o slujba adevarata. In meseria mea, care necesita multe ore de lucru in unele zile, de cate ori am nevoie de hartie sau pixuri merg la depozit si imi iau. Daca mi s-ar spune sa-mi cumpar singur consumabilele as rade si le-as spune sa se care. Asa e o slujba adevarata. Dar sotia mea cheltuieste sute de dolari in fiecare an scolar pe consumabile. De cate ghiozdane si calculatoare de buzunar are nevoie o femeie? Dar ea spune ca sunt pentru elevii care nu-si permit. Pe bune? Elevii sunt precum clientii, eu nu cumpar consumabile pentru clientii mei. Ar fi o prostie.
Vara aceasta, scoala unde sotia mea pretinde ca e profesor se renoveaza. Asa ca li s-a cerut tuturor profesorilor sa stranga lucrurile pe care le au prin clase si sa le depoziteze. Se ofera si spatiu de depozitare, dar numai pentru obiecte ce pot rezista 3 luni intr-un conteiner ce sta in plin soare. Tot de se poate deteriora...e responsabilitatea "profesorului". Serios, ce companie ar cere angajatilor sa depoziteze lucrurile firmei din cauza renovarii? Dar ea...deja a inchiriat un spatiu de depozitare, pe banii nostri.
Si ultima dovada ca lenesa de nevasta-mea e o mare mincinoasa. In ciuda tuturor asa ziselor greutati pe care pretinde ca le intampina cu elevii la scoala, nevasta mea vorbeste depre ei cu apelativul "copiii mei". Peste o saptamana va incepe iar sa se planga cat de mult ii lipsesc "copiii ei" pe perioada verii. Chiar si cei care "inprumuta lucruri fara sa ceara" sau cei care " infrumuseteaza" adevarul, in ciuda evidentelor.
OK, poate ca nevasta mea nu e o lenesa si o mincinoasa. Poate e doar sarita de pe fix.

duminică, 29 iunie 2014

Paula

Paula...
frumoasă, finuţă, delicată...
astăzi sărbătorită de ziua ei onomastică împreună cu o Petra mai mică
cu tort, jocuri şi cântece de violoncel,
iar apoi şi-a spart capul
destul de urât
şi adânc cât să fie nevoie de copci.
asta aşa...
pentru a fi ziua ei cât mai memorabilă.

La mulţi ani, iubita noastră bandajată!
Multumim Ana că te-ai gândit la noi.

marți, 24 iunie 2014

ce formă îmbracă imaginaţia mea

         Zilele trecute am postat pe facebook un model de tricou pe care mi-ar plăcea să-l port. Chiar mă gândeam cum aş putea să-mi inscripţionez si eu unul la fel.
          Şi atunci mi-am amintit că acum mai mulţi ani, cândva nu chiar pe vremea dinozaurilor, dar oricum demult, când eram foarte tineri şi foarte neliniştiţi, soţul meu mi-a pus chipul  cu pletele-n vânt pe un tricou. Mi-aduc şi acum aminte cu câtă mândrie a venit cu el să mă ia de la gară. Ştiu că pentru asta s-a străduit ceva, a imprimat întâi fotografia pe o hârtie specială, apoi cu fierul de călcat a făcut transferul de pe hârtie pe tricou. Şi i-a ieşit. Un pic îngălbenit, dar i-a ieşit.
          Mie îmi plac mult cadourile personalizate. Arată că îţi pasă, că ai muncit, că ai încercat să-i faci o bucurie profundă unui om, nu ai luat primul lucru din supermarket şi te-ai prezentat cu el.
          Aseară, absolut întâmplător am dat peste un mail în care era promovată o campanie nouă. O campanie tocmai la produse personalizate. O campanie în care  Media-Concept oferă o alternativă celor care o doresc: obiete simple, universale (pixuri, şepci, tricouri, umbrele, steaguri, baloane, brelocuri, ecusoane, insigne), dar personalizate cu mesaje care să ajungă la inima celor dragi.
          Când eram însărcinată mi-am dorit mult un tricou cu un indicator spre burtică şi un mesaj haios, dar n-a fost să fie...
           Aşa că... un tricou ca acesta e ceea mi-aş dori să port vara asta.
       Voi ce mesaje preferaţi?


Festivalul luminii

Sâmbăta trecută a avut loc, în parcul mare al oraşului, festivalul luminii, dar eu numai acum am găsit vreme şi pentru el.
A fost foarte frumos organizat de către cercetaşi, au avut mulţi voluntari care au lucrat mult şi bine. Pe lângă miile de luminiţe au împânzit parcul şi de mesaje tare frumoase. Luminile parcului au fost întrerupte de la apusul soarelui şi până după miezul nopţii, timp în care au fost regine luminiţele împrăştiate peste tot în parc.
Aici erau puse pe aţă
 şi făcute chiar în formă de candelabru
 mult mai târziu a început şi un spectacol cu flăcări şi lumină
 
 
 
 
 
 
Aici era gaşca noastră încercând să aprindă luminiţele aşezate de-a lungul aleilor, care se mai stingeau.
Ce mi-a plăcut la festival a fost că lumea s-a bucurat de el, de mult nu am mai văzut atât de mulţi oameni adunaţi la un loc.  A fost excepţional.
O săptămână plină de lumină şi căldură să aveţi!

joi, 19 iunie 2014

Despre ascultare plus o chestiune lingvistică

Astăzi vă delectez cu perlele Georgiei despre ascultare şi despre cum se vede convieţuirea interetnică când ai 4 ani:

La noi în vizită era un băieţel mai mare. Îi spune soţului meu:
- Normal că vă ascult, dumneavoastră sunteţi mai mare şi mi-e frică!
La care mezina adaugă:
-Eu ascult fără frică!

În altă zi :
 - Copiii de la grupa maghiară nu vorbesc limba română, zice ea.
- Dar ce limbă vorbesc, draga mea?
- Copiii din grupa maghiară vorbesc limba engleză.

luni, 16 iunie 2014

pentru cunoscători :)

Pentru pasionaţii de îngheţată şi nu numai:

Un puşti de 5 ani către tatăl lui: - Tată, să ştii că m-am decis: când o să fiu mare vreau să lucrez la Polul Nord. Dar până atunci trebuie să mă antrenezi! - Bine, puiule, dar cum ar trebui eu să te antrenez? - Cumpărându-mi o îngheţată în fiecare zi!

Mai multe bancuri: http://www.haisaradem.ro
Un puşti de 5 ani către tatăl lui: - Tată, să ştii că m-am decis: când o să fiu mare vreau să lucrez la Polul Nord. Dar până atunci trebuie să mă antrenezi! - Bine, puiule, dar cum ar trebui eu să te antrenez? - Cumpărându-mi o îngheţată în fiecare zi!

Mai multe bancuri: http://www.haisaradem.ro
Un puşti de 5 ani către tatăl lui:
  - Tată, să stii că m-am decis: când o să fiu mare vreau să lucrez la Polul Nord. Dar până atunci trebuie să mă antrenezi!
  - Bine, puiule, dar cum ar trebui eu să te antrenez?
  -  Cumpărându-mi o îngheţată în fiecare zi!

uşti de 5 ani către tatăl lui: - Tată, să ştii că m-am decis: când o să fiu mare vreau să lucrez la Polul Nord. Dar până atunci trebuie să mă antrenezi! - Bine, puiule, dar cum ar trebui eu să te antrenez? - Cumpărându-mi o îngheţată în fiecare zi!

Mai multe bancuri: http://www.haisaradem.ro
Un puşti de 5 ani către tatăl lui: - Tată, să ştii că m-am decis: când o să fiu mare vreau să lucrez la Polul Nord. Dar până atunci trebuie să mă antrenezi! - Bine, puiule, dar cum ar trebui eu să te antrenez? - Cumpărându-mi o îngheţată în fiecare zi!

Mai multe bancuri: http://www.haisaradem.ro




duminică, 15 iunie 2014

Clubul de lectură

Clubul de lectură de la noi acasă arată cam aşa:
 Şi totul din proprie iniţiativă. Noi ca adulţi nu am intervenit cu nimic. Ei singuri au avut ideea de a citi, ei şi-au ales cărţile şi locaţia.
O după-amiază relaxantă şi vouă!

sâmbătă, 14 iunie 2014

La plăcinte înainte...

     La începutul verii, pe când încă nu se instalase bine căldura, nu-şi intrase în drepturi depline canicula, am făcut, împreună cu bunica, evident, tot felul de bunătăţi.
 Prima dată am făcut minunea asta, după un model de pe net
 care model arăta cam aşa
 dar la noi aluatul fiind mai gros şi tava probabil mai îngustă, a ieşit puţin diferit, deşi gustul nu a ţinut cont de aspectul scontat şi a fost peste aşteptări.
Diferenţa a fost că în fotografie, cel mai probabil compoziţia este cu spanac, noi l-am înlocuit în schimb, cu mărar.
 
 
apoi ne-am delectat şi cu nişte modele proprii şi personale, de inspiraţie autohtonă
 şi chiar nişte învârtite moldoveneşti cu brănză dulce, dar şi cu brânză sărată cu mărar
 
 
 
Această postare merge către Provocarea "Virtual hug"  găzduită în această lună de  Cerasela şi-a sa minune de blog.            
Iar îmbraţişarea mea virtuală merge către Cristina, cea cu ideea, şi către Carolina, care găteşte senzaţional, dar care, din lipsă de timp, publică tot mai rar.
Weekend frumos să aveţi!

miercuri, 11 iunie 2014

Eu sunt păpădia floare...

Astăzi am avut serbarea de sfârşit de an. Sfârşit de grupa mică, mai precis.
                                                       Eu sunt păpădia floare
                                                       Ruptă din raza de soare...
                                         Eu sunt mica păpădie 
                                         Cu rochiţa aurie
                                         Pretutindeni înfloresc
                                          Şi copiii mă iubesc
                                          Pentru că-i înveselesc.

           Iar aici suntem toate trei fetele
       plus bunica şi Pufi.
       A fost o serbare tare frumoasă. Ea a fost veselă, cuminte, şi-a spus rolul cu plăcere, ceea ce contează foarte mult.
       A fost o zi de vară, uşor caniculară, dar frumoasă!

sâmbătă, 7 iunie 2014

de sâmbătă şi de tiff

Acum urmărim şi noi, ca mai toată ţara, cu emoţii maxime, meciul din finala de tenis feminin. Hai, Simona!
De dimineaţa am fost, cu o bună prietenă, la film. Noi două doamne matinale, am mers cu dimineaţa în cap la Tiff. Eu, recunosc, anul acesta nu prea mi-am făcut timp de filme, aşa că acesta de astăzi a fost primul din festivalul din acest an.
Am fost la Sunt o babă comunistă. Un film relativ uşor şi relaxant, la finalul căruia au fost prezenţi în sală Regizorul Stere Gulea, producătorul filmului şi actriţa din rolul lui Alice, Ana Ularu.
Deşi acţiunea a fost plasatăă în 2010, mie mi s-a părut decorul puţin exagerat, doar puţin, mai mult de anii 1990. Dar în rest filmul mi-a plăcut tare mult, în special Marian Râlea (pe care nu-l mai văzusem de ani întregi pe ecran şi care mi-a plăcut enorm cum a jucat) şi scena din final, extrem de umană şi de caldă. Mi-a plăcut că, dincolo de nostalgiile unora şi a altora, singurul mare merit al comunismului, e că ne-a făcut pe noi oamenii să ne adaptăm foarte uşor la toate dificultăţile pe care ni le scoate vieţa înainte.
 
Iar ca mamă nu de una, ci de două fete, am privit cu interes sporit cum s-a comportat actriţa principală în rol de mamă soacră.
O sâmbătă plăcută să aveţi!

duminică, 1 iunie 2014

Jurnalul unei femei simple

                                             ♥ Pentru astăzi...
                                       1 iunie 2014, duminică, ziua copilului.
♥  Afară...
este frig şi destul de întunecat.
Mă gândesc ...
că luna mai s-a sfârşit la fel cum a început, cu ploi, numai că mult mai rece decât la început. Nici iunie nu începe mai bine, deocamdată, dar noi ne bucurăm că vremea asta a scos la plimbare foarte mulţi melci, spre bucuria mezinei.
Sunt recunoscătoare...
pentru bucuria fiecărei zile, iar săptămâna aceasta zilele au adus destule bucurii. Paula a avut primul ei examen la violoncel şi s-a descurcat foarte bine, iar mâine are evaluarea naţională, dar avem încredere că bine va fi.
In bucătarie...
mai mult bunica e stăpână decât eu, aşa că avem destule bunătăţi.
Intenţionez să ...
mai fac o porţie de suc de soc. Am făcut o dată şi ne-a plăcut atât de mult că nu cred că va vedea nici vara bine, darămite să mai prindă iarna.
Citesc...
  câteva cărţi de formare personală.
Astăzi...
 nu am făcut nimic special. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că fetele au pregătit ele felicitări făcute de mânuţa lor pentru toţi membrii familiei şi nu au aşteptat să primească cadouri. Oricum, cea mică nu pricepe ce e cu atâtea zile, că doar ziua ei a fost, aşa că nici noi nu am insistat, mai ales că a fost şi Paştele şi ziua amândurora şi au tot fost răsfăţate cu cadouri. Astăzi ne-am jucat foarte multe jocuri împreună şi ne-am uitat la două filme.
Abia aştept să...
treacă timpul şi să îmi scoată firele şi apoi tubul de dren, să mă pot mişca şi eu în voie.
Unul din lucrurile mele nepreferate ...
este să fac sport, dar nu am încotro, trebuie să fac mişcare în fiecare zi. Sunt cam ca fata din fotografie, numai că nu desenez note muzicale pe perete, ci trebuie să urc cu mâna cât mai sus posibil. Iar eu în loc să ridic doar mâna, ridic şi piciorul, numai că invers ca în poză, ridic piciorul din aceeaşi parte cu mâna.
Prin casă...
...e linişte. Deja fetele dorm, iar soţul citeşte. În ultima vreme citeşte mai mult decât mine.
Ascult...
liniştea şi respiraţia copiilor.
O imagine pe care vreau să o împărtăşesc...
Mai participă la acest proiect:
şi Niko
O săptămână cât mai frumoasă să aveţi!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.