vineri, 11 aprilie 2014

Aniversarea de la 4 ani

        Miercuri am avut o zi plină. Pe lângă petrecerea de la grădiniţă, unde s-a sărbătorit cu ai ei colegi, am avut încă o petrecere, unde am sărbătorit-o cu naşii şi cu prietenii. Deşi am avut marţi a 7-a cură de citostatice, bunul Dumnezeu a avut grijă de noi şi am putut fi în picioare să mă ocup de tot ce a fost necesar, cu toate că eu doar de partea gastronomică m-am ocupat,  decorul şi atmosfera revenind în grija soţului şi a surioarei mai mari.
          Sărbătorita, aici în variantă de soricuţă, s-a jucat cu unul din cadourile primite, un set de vase, pe care l-a împrăştiat peste tot, spre marea ei încântare.
         şi s-a alintat cu unchiuleţul, bucurându-se de pălăria veselă de clovn...
de artificii
       
şi de tortuleţ...
 
              Iar după atâta  distracţie şi pozat
          a urmat şi binemeritata savurare a bunătăţilor.
         Cam aşa a fost anul ăsta.
         Multumim tare mult pentru toate urările voastre frumoase şi gândurile bune!

joi, 10 aprilie 2014

Georgia la 4 ani - petrecerea de la grădiniţă

        Ieri a fost ziua mezinei. Berbecuţa mea cea mică a împlinit 4 ani. 4 ani de nespuse bucurii şi zâmbete aduse familiei.
        S-a trezit extrem de binedispusă, am avut o minidiscotecă de dimineaţă când am cântat de cât de multe ori s-a putut melodia celor de la 3 Sud Est De ziua ta, apoi am mers la grădiniţă unde a continuat să împartă, generoasă, zâmbetele ei calde.
        Apoi a fost în centrul atenţiei colegilor  şi a doamnei educatoare şi cu toţii s-au bucurat.
           Iar vedeta a fost, pe lângă sărbătorită, tortuleţul. A fost un tortuleţ cu ciocolată, despre care am auzit doar că a fost mai mult decât delicios, dar pe care nu l-am gustat pentru a confirma. Am ales cu Albă ca Zapada şi cu steluţe pentru că are legătură cu viaţa ei de fetiţă cu rochiţă care merge la grădiniţă.
          La mulţi ani, iubita noastră! Să creşti mare!

marți, 1 aprilie 2014

Coşuleţe de Paşte şi alte crafturi de sezon

         Pentru că se apropie Sărbătoarea Paştelui cu paşi de uriaş şi pentru că tot visăm toată ziua la ouă roşii, cruciuliţe, iepuraşi şi mieluţi, vreau să vă arăt ultimele creaţii făcute de fete, că tot meşteresc ele toată ziua câte ceva.
        Iar aceste coşuleţe făcute la biserică şi care stau cuminţi în aşteptarea ouălelor cu care vor fi umplute, le înscriem la claca Iepuraşul vesel găzduită, deja pentru al doilea an consecutiv, de Beatrice
 
         Aceasta e o găinuţă făcută de Paula şi fixată pe televizor de către creatoare. Ea singură a găsit modelul, l-a decupat şi a lipit apoi fiecare ou în parte.
          Iar în final un tort omletă cu un decor de sezon pentru mesele noastre vesele.

     O săptămână cu bucurii să aveţi!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.