vineri, 18 ianuarie 2013

Cum se citește în clasa I

           Vă mai amintiți prima carte pe care ați citit-o?
          Eu, să vă mărturisesc sincer, nu-mi amintesc. Poate doar pentru că a mea copilărie a avut loc pe vremea lui Matusalem, cine știe... Îmi amintesc foarte bine care a fost prima carte  care mi-a plăcut foarte mult, dar nu aș putea băga mâna-n foc dacă aceea a fost prima carte citită sau nu. Oricum, știu sigur că în clasa a doua eram deja prietenă cu cărțile.
          Dar nu despre aventurile mele în ale cititului voiam să vă povestesc astăzi, ci despre ale micii mele școlărițe. La grădiniță Paula  nu a fost învățată să citească. Știu că se mai practică pe la alte grădinițe, dar nu a fost cazul la noi. Când a terminat grădinița, adică vara care a trecut, cunoștea toate literele, lega cuvintele simple și scurte, chiar si mai lungi, dar simple (gen: pepene, banana, pădure), adică silaba formată doar din consoană și vocală. Unde erau mai multe consoane, deja lega mai greu. Noi nu am insistat, am zis chiar că e foarte bine, doar de aia merge copilul la școală, ca să învețe carte. Nu trebuie să fie academician când pleacă în clasa I. Am lăsat copilul să se dezvolte în ritmul lui și nu l-am forțat cu nimic.
         Undeva, pe parcursul vacanței de vară,  ni s-a spulberat însă toată fericirea și încrederea noastră. Mai toată lumea care afla povestea noastră zicea că nu e de bine, că acum sunt alte vremuri, că argumentul că atât eu cât și tatăl ei nu știam să citim când am mers la școală și că asta nu ne-a împiedicat cu nimic în evoluția noastră, nu e chiar cel mai indicat de invocat. Acum neapărat copilul trebuie să știe să citească, că altfel va suferi și va rămâne tare mult în urmă, că vom avea foarte mult de muncit pentru a recupera, că tot noi vom fi ăia care vor trage ponoasele, că ne va părea rău. Când în spatele acestor păreri s-au aflat și învățători cu ani mulți de experiență, am zis: gata, e vremea să facem ceva.
          Și am făcut. Ceva ce nu făcusem niciodată în 7 ani. Am ținut cont de părerea celorlalți mai mult decât de instinctul meu matern. Și nu doar atât, am lăsat alte persoane să o ”ajute”.
          Numai că, ”ajutorul” (pe care recunosc că eu îl cerusem) a venit la pachet cu replici de genul: ”te vei face de rușine”, ”vei fi singura care nu va ști să citească”, ”toți ceilalți copii vor râde de tine”. Evident, nimeni nu dorea să sune așa rău, doar că până să pot eu protesta erau deja spuse, iar de corectat, lucrurile astea se corectează greu. Așa că s-a produs declicul...
          Pur și simplu nu a mai vrut să citească. Instinctul meu de apărare a intrat din nou în funcțiune, dar deja viermele neîncrederii apucase să-și facă culcuș în micul ei suflețel.
          Cam așa am început anul școlar. Știa, cunoștea, dar, vorba bancului, nu înțelegea de ce atâta grabă.... Din fericire pentru noi, nici unul din lucrurile prezise nu s-au adeverit. Pentru că, din experiența noastră dar și a altor copii pe care îi cunoaștem bine, am constatat că învățătoarele îi tratează pe copiii din clasa I ca pe niște copii din clasa I. Surprinzător, nu? Cine s-ar fi gândit?
          Evident, sunt și copii care știau să citească bine când au început școala și alții care încă și acum silabisesc și nu se descurcă, dar doamna (domnișoara în cazul nostru) învățătoare nu a discriminat pe nimeni. Nu din aceste motive. Glumesc, desigur, chiar a fost foarte bine pentru noi, nu am nimic de obiectat în privința învățătoarei.
            Acum citește toate literele și micile lecții de la ele cu ușurință, cu încredere, dar cam atât. Doar ce e obligatoriu și nimic în plus. Nu se avântă din proprie inițiativă mai departe. Ceva a rămas acolo... Decât să citească ceva suplimentar, mai bine preferă să primească o dictare (și scrie atât de frumos, pupe mama pe ea!).
          Prin urmare, încă suntem la capitolul mici trucuri. Adică eu îi citesc poveștile seara și profit de pasiunea și chiar slăbiciunea ei pentru ele, așa că facem mici artificii. Ea citește titlul sau capitolul, iar eu citesc mai departe. Sau eu citesc și zic: au ajuns la..., a primit un..., prietenii se numeau..., iar ea descoperă toate astea prin citit.
          Micile mele trucuri au dat roade. Acum citește prima ei carte: Lili și planta pe care n-o iubea nimeni.Cartea i-a fost dăruită de Moș Nicolae, împreună cu o altă surată de-a ei pe care i-a citit-o mama, așa că abia așteaptă să vadă ce aventuri o așteaptă pe zâna din carte.
          Viața e plină de întâmplări neobișnuite și provocatoare, atât pentru zânele celebre, cât, mai ales, pentru cele din clasa I.


19 comentarii:

  1. Nici eu nu am dat importanta sfaturilor si nu am insistat ca junioara sa stie sa citeasca inainte de a incepe scoala. Acum este clasa a II-a si nu a cazut nici o stea. Fata citeste destul de bine.
    Nu ma pot lauda ca citeste cu placere si altceva, suplimentar fata de lecturile obligatorii, dar ma gandesc ca este din cauza de lipsa de inclinatie spre materiile umane. Asta insa nu a impiedicat-o sa se inscrie singurica la biblioteca scolii si sa citeasca macar o carticica pe saptamana :D
    Am observat, cu mare surprindere, ca ii place foarte mult matematica si niciodata nu refuza un exercitiu sau o problema. Poate asta e drumul ei :)
    Sunt absolut sigura ca junioarele noastre sunt destul de inteligente si capabile sa isi aleaga singure drumul pe care vor sa mearga. Noi avem rolul doar de sustinatori si indumatori :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce mult îmi place ultima poză!
    Cred că prima mea carte a fost Rândunica di Ghebacea sau copila Maicii Domnului. Nu știu de ce, dar eu citeam numai noapte sub pătură, la lumina unei lanterne!
    Copiii sunt cam ciudați pentru voi, nu?
    Pupic!
    MARIA

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristina, asa gandesc si eu, ca drumul ei e pus deoparte, si noi doar putem sa o sprijinim cat putem, dar nu putem merge in locul ei. si a mea e inclinata spre matematica, violoncel, religie, scris...

    RăspundețiȘtergere
  4. Maria, ma bucur ca iti place sa citesti carti asa frumoase.
    Sa stii ca niciodata nu am considerat copiii ciudati, nici ai mei si nici ai altora. Copiii nu sunt ciudati, doar diferiti si cu multa, multa personalitate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ii va veni pofta de citit cu atatea carti bune pe care le are in preajma!Daca iti seamana sigur va citi foarte mult pe viitor!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca un comentariu uracios iti poate scadea increderea in tine mai ales cand esti copil, dar mai stiu ca sunt oameni care citesc si oameni care nu citesc (decat cursurile, subtitrarea la filme..., instructiunile/ingredientele de pe produse). Si stiu ca si unii si altii sunt fericiti si impliniti si la fel de inteligenti sau reusiti. Cred ca cei ce nu citesc isi iau informatiile esentiale din alta parte:), in timp ce noi le cautam in carti.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sper, Nicol, deocamdata inceputul e un pic mai dificil.
    De fapt, ea e ca orice copil din clasa I, noi cred ca visam prea mult...

    RăspundețiȘtergere
  8. Anca, mie mi-ar placea ca ea sa citeasca mai mult decat subtitrarile. Si, deocamdata, ii place foarte mult sa-i citesc multe carti, sper sa-si mentina dragostea pentru ele si cand va fi sa le citeasca singura.

    RăspundețiȘtergere
  9. Fata mea are aproape 18 ani si acum cativa ani (mai exact in scoala generala) imi faceam mari probleme ca nu vrea sa citeasca decat lecturile de la scoala, dar pe masura ce a crescut si in mare masura cu ajutorul meu a descoperit pasiunea cititului, iar acum citeste aproape la fel de mult cum citeam eu la varsta ei.
    Eu zic sa-ti urmezi instinctele in continuare si vei vedea rezultatele dorite.

    RăspundețiȘtergere
  10. Loredana, mă bucur că nu e asta părerea ta! Eu așa am auzit la alți oameni, și îmi pare rău.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dana, la fel cred si eu, ca exemplu personal si ceea ce vede ca se petrece in casa va avea o mare influienta asupra ei.
    Ce fata mare ai tu :) Sa-ti bucure inima mereu!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Maria, frumoaso, suntem cu totii atat de diferiti si asemanatori in acelasi timp. Dar tu esti o fetita tare isteata si vei sti sa te inconjori doar de oameni de calitate.

    RăspundețiȘtergere
  13. Loredana te inteleg, eu adopt un copil si mi-ar placea sa citeasca, sa deseneze, sa fie creativ - intr-un cuvant sa aiba aceleasi pasiuni ca si mine. Dar daca nu va fi asa ma voi adapta eu, din punctul asta de vedere am scis mai sus. Din nefericire (e doar o parere personala cred ca cititul devine ineficient intr-o societate ca aceasta:( si e foarte trist). Mai stiu ca cititul se poate induce prin exemplu (cum bine spui), prin incurajari, si prin limitarea accesului la alte mijloace de distragere a atentiei. Oricum sunt sigura ca fetita ta e un copil minunat si isi va consolida interesul pentru citit (nu a pus ea mana pe cartea pe care sa nu o poata lasa din mana)

    RăspundețiȘtergere
  14. Loredana...niic eu nu as forta-o pe Isabela sa invete sa citeasca din gradinita...acum e vremea sa se joace si sa exploreze lumea din jurul ei. Asa ca mi se pare normal ca ai asteptat sa ajunga in clasa I pentru a invata asta. Sunt convinsa ca va incepe sa citeasca si o va pasiona...dar da-i timp. In alta ordine de idei si eu ma simt uneori presata de altii...isabela are colegi la gradi care scriu literele mari si citesc cifre, care se joaca pe tableta si cer de la Mos Craciun iphone...noi ne jucam cu ferma de cai de la playmobil, facem lego si desenam...gresesc oare?

    RăspundețiȘtergere
  15. Anca, iti doresc din toata inima sa rezonezi sufleteste cu copilul care iti va umple casa si sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  16. Cecilia, cat de frumoasa si linistita ar fi viata noastra daca nu ne-am compara cu altii. Si la noi toti scolareii pe care ii cunoastem au cerut tableta de la Mosul, dar cum nici unul nu a primit, ea singura a tras concluzia ca asa patesti daca ceri ce Mosul stie ca nu e potrivit pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  17. Bogdan a implinit 5 ani in decembrie, la gradinita nu au invatat inca nici o litera,fiind grupa mare, dar in schimb le-a invatat acasa, iar eu chiar l-am impins un pic mai mult de la spate sa si citeasa cuvinte scurte ca :masa, casa, etc...dar tinand cont ca va repeta inca o data grupa mare(nu va merge la toamna la pregatitoare, nu se incadreaza in varsta)cel mai probabil ca se va plictisi in clasa I.Fiecare copil are ritmul sau si daca-i "fortam"nu mai vor deloc.

    RăspundețiȘtergere
  18. Vreti sa-l dati de 7 ani impliniti la scoala, asa-i?

    RăspundețiȘtergere
  19. E bine cum ai procedat. Succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.