joi, 31 martie 2011

eu zis Cantemir

Daca apucam sa ma nasc cu mult mai devreme, nu mai scriam despre intamplarile unei familii obisnuite din tara asta plina de mamicute si bebelusi, ci despre inorogi, strutocamile si alte lighioane politice. Stiu asta ca mi-am facut testul sa vad carui conducator roman ii seman.

Cu ce conducator roman semeni?
Te numesti si Cantemir?

Pe la 1600 ai fi fost un mare carturar. Din pacate acum toata lumea scrie, asa ca nu vei sari cine stie ce in evidenta. E posibil insa sa primesti aprecierea catorva cunoscatori. Iar asta este tot ceea ce conteaza, nu?



sa mai spuna cineva ca mamele nu au timp berechet de pierdut aiurea!

miercuri, 30 martie 2011

sezonul berzelor

Paula: "Mami, daca mai faci copii, vreau sa ne faci inca o surioara. Spune-i berzei sa ne aduca o surioara. Hai, spune-i mami, spune-i, te rooog!"
Si pentru ca se deschide sezonul berzelor, pun un mic filmulet, care imi place tare mult. Ma cuprinde duiosia ori de cate ori il vad.


Vezi mai multe din Desene animate pe 220.ro

Noi anul acesta nu i-am scris scrisoare berzei, nici zahar nu i-am pus pe geam, asa ca stam linistiti...

luni, 28 martie 2011

Am din nou de lucru!


Pentru că suntem doi părinţi îndrăgostiţi lulea de proprii copii, ne facem mereu de lucru. Deoarece ne apropiem de un an, tati ne-a făcut o copertă adecvată.

Mami doar trebuie să mai scrie cartea. Sa sperăm ca până la 10 ani o şi termină.

sâmbătă, 26 martie 2011

din vremea dinozaurilor

Cristina (blogulmameiincepatoare) este curioasa sa afle ce ma amuza la copii mei. Adevarul e ca nu ma hazardez sa dau un astfel de raspuns, pentru ca, daca ma apuc, nu cred ca o pot scoate la capat in seara asta.
La mezina ma distreaza o multime de lucruri, de gesturi spontane de ale ei, de care uneori rad singura prin casa.
Bineinteles, cel mai mult ma face sa rad Paula. La ea ma amuza cel mai mult inocenta ei copilareasca si faptul ca, in mintea ei, tineretea mea se confunda cu a omului din neanderthal.
Chiar acu cateva minute am avut urmatorul dialog:
" Mami, in 2001 eu eram nascuta?
Nu, iubito, nu erai.
Mami, in 2001 erau dinozauri?"
Voi ce va amintiti? Erau?

bun de meditat

“Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...”

Pablo Neruda.

miercuri, 23 martie 2011

Un talentat de-al nostru pe alte taramuri

Un roman talentat, un baiat foarte dragut din Botosani, care i-a impresionat pe norvegieni la concursul aparut recent si la noi, Norvegienii au talent.
Merita sa-l ascultati. Din pacate, confirma proverbul nimeni nu e filosof la el acasa.
Bogdan Alin Ota:

Un membru al juriului ii spune ca spera ca romanii sa-i vada talentul. Si eu sper.

primavara vine cu premii!

Nici nu a inceput bine primavara ca au si inceput sa rasara premiile.
Primul a sosit ieri dimineata de la Ana (Jurnalul Anei):

Mai spre seara a sosit si artileria grea de la Anda (Fara prejudecati):




Le multumesc mult ca nu s-au dat batute si m-au premiat in ciuda faptului ca in ultima vreme nu prea mi-am luat premiile acasa, m-am tot scuzat si fofilat si tot nu am reusit sa-mi fac timp.
Le ofer si eu cu mult drag si pretuire: lui Beatrice (KaBea), Lilianei (Povestiri despre bunul Dumnezeu), Iulianei (La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta), Alinei (Vorbe-n vant), Adrianei (dar din dar), Ancai (Femeia), lui Catrinel (shoricel), Corinei (Din alte zari), Andreei (Drumul spre casa), Deea (Caietul cu minuni), Jurnaluldarieinicole, Angi (Jurnalul Iuliei), Marilenei (Nihil sine Deo), Oanei (Dumitrii si comorile) si lui Carmen (Prescolarii mei).
Sa aveti o saptamana frumoasa!

luni, 21 martie 2011

La mulţi ani, mamă!

Astăzi e ziua mamei noastre, a soţului meu şi, implicit, a mea. Pentru fetiţele noastre este ziua bunicii!
Ea e născută odată cu primăvara, chiar in ziua de echinocţiu.
Anul trecut a împlinit o vârstă rotundă. Astăzi împlineşte vârsta rotundă plus unul. Unul mai bogat cu o nepoţică.
Ieri eram cu nepoţica ei mai mare la cumpărături şi a vrut să-i cumpere flori pentru când va veni bunica la noi. I-am zis că bunica are foarte multe flori de felul acela acasă şi ea mi-a răspuns: "Da, ştiu, dar florile primite de la nepoţica ei sunt mai frumoase decât toate florile pe care le are acasă la ea!"
La mulţi ani, mamă!
Primeşte de la noi deocamdată doar un buchet virtual:

joi, 17 martie 2011

e vremea copacilor

A venit si multasteptata primavara.
E vremea ghioceilor, a firului crud de iarba, a innoirii...
Si e vremea copacilor. Deocamdata nu sa infloreasca, desi am vazut mugurasi timizi, ci sa fie plantati.
O veche vorba romaneasca spunea ca omul daca vrea sa fie om si sa lase o urma a trecerii sale pe aceasta lume trebuie sa zideasca o casa, sa sape o fantana, sa sadeasca un pom si sa creasca un pui de om.
Noi mai avem de sapat fantana si de crescut puii de om, ca sunt inca atat de mici...
In primavara in care am aniversat un an de cand ne-am cunoscut, am cumparat si am plantat zece braduti. Doi in fata blocului unde locuiam atunci, iar restul in padure. Anual mergem sa ii vedem, iar in verile secetoase am carat chiar si bidonase cu apa, sa nu se usuce.
De atunci au trecut peste noi, dar si peste ei, zece ani. Si sa stiti ca nu sunt chiar atat de mari. Sunt inca destul de mici. Copacii cresc greu, nu atat de repede cum ne-am astepta. De aceea cand vad la Craciun ce mandrete de brazi se taie si se arunca, mi se umple sufletul de jale. Dar asta e alta poveste...
Acu trei ani Paula si-a plantat si ea bradutul ei la bunica in gradina. De fapt e un molid, dar ea e tare mandra de el, mai ales ca l-a plantat tarziu, era primavara pe sfarsite si am crezut ca nu se va mai prinde. Dar pentru ca toata vara l-a udat si i-a cantat neincetat celebrul copacel, copacel, te iubesc de mititel, s-a prins dragul de el. Desi are trei ani, e un puiut ca si ea, si isi imbogateste in fiecare primavara coroana cu noi crengute de un verde crud.
Acum mai asteptam sa creasca si mezina putin sa poata sa isi aleaga copacelul ei.
Iar pana atunci va indemn pe voi, poate aveti timp, disponibilitate, loc...
Pana va mai ganditi ce soi sa alegeti, de unde sa il procurati, in gradina caror prieteni sau pe ce dealuri sa il plantati, va ofer un copacel virtual, luat din marea liziera a netului, pe care sa il saditi in inima voastra.

luni, 14 martie 2011

ghioceii nostri

Ieri a fost o zi clasica de primavara timpurie. A fost foarte frumos si insorit, numai bine de iesit la plimbare. Asa ca am dat si noi o raita prin padure, in cautare de ghiocei. Cu toate ca in oras era foarte cald si uscat, in padure era zapada destul de mare, chiar mai mare decat credeam noi ca va fi.
Ghiocei am gasit o multime. Chiar peste asteptari, mai ales ca erau iesiti oamenii ca furnicile in cautarea lor.
Dar erau destul de plapanzi si micuti, multi dintre ei abia iesiti din zapada, numai cu capusorul pe deasupra zapezii.
Noi i-am cules doar pe cei infloriti, pe ceilalti i-am lasat sa mai creasca.
Cateva crampeie primavaratice pentru voi:




Sa aveti o saptamana frumoasa si insorita!

Chemare la rugaciune

Ieri, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a adresat tuturor un îndemn la rugăciune pentru ca noul arhiepiscop şi mitropolit al Clujului să continue lucrarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania.
Mai multe detalii despre alegeri si despre sedinta Sfantului Sinod care va avea loc chiar pe 18 martie, ziua in care Inaltul nostru ar fi implinit 90 de ani, gasiti aici

miercuri, 9 martie 2011

Primavara incepe cu un dinte

Primavara incepe c-un dinte
Aparut la fetita cuminte,
Primul dinte nu, nu se uita niciodat.
Da niciodat...
Avem, un dinte. Nu, nu e indreptat impotriva nimanui, ci e mititel si dragutel si unicul momentan intr-o gurtita, pana acum, stirba.
Avem un dinte.
Mergem de-a busilea cu mare viteza.
Stam in picioare, dar inca nu pasim.
Spunem silabe, dar fara sa le legam intre ele.
Si avem 11 luni. Are 11 luni. Ea. Mezina.

marți, 8 martie 2011

8 martie

Tuturor femeilor minunate din aceasta lume le doresc LA MULTI ANI si, cel putin in aceasta zi din an, daca nu in toate cele 365, le urez sa fie vesele, sanatoase, fericite, iubite, apreciate, respectate.
Pentru voi, cu mult drag:

Si varianta originala:
Adrian Paunescu - Cantec Femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

La multi ani!

luni, 7 martie 2011

Spolocania

Cand eram eu mica, ziua de azi se numea spolocanie. De fapt, prima zi din orice post, dar in special al Pastelui si Craciunului, ca erau mai aspre, se numeau asa.
Cum de lasatul secului se faceau la noi coltunasi cu branza, iar daca mai ramaneau neconsumati, de spolocanie aveai voie sa mai consumi ce iti mai ramanea prin casa si nu era de post. La tara, acu douazeci si mai bine de ani, era mai greu cu aprovizionarea si se considera pacat sa arunci mancarea, prin urmare astazi mai aveai voie sa mananci de dulce.
Tot in ziua de spolocanie, dupa ce disparea si cea din urma farama de frupt din casa, se fierbeau oalele, vasele, tacamurile pentru ca sa nu mai existe nimic din orice ar fi putut periclita un post adevarat. Iar dupa ce fierbeau oalele si se steriliza toata bucataria, se facea prima mancare de post.
Evident, toata operatiunea se desfasura in casele care tineau postul. Dar cand eram copil, aproape tot satul tinea post sau mare parte din post.
Iar mie imi placeau toate pregatirile care se faceau de spolocanie. Asa am vazut-o pe bunica facand si asa imi place si mie sa fac. Mai putin partea cu mancarea de dulce, ca am grija sa se termine tot de lasatul secului. Si oricum, acum cand sunt mii de produse si milioane de retete, postul nu e nici macar pe sfert la fel de greu si de aspru ca atunci, cand daca nu iti aprovizionai din toamna bine camara, nu prea mai aveai ce consuma in martie, decat cartofi si fasole.
Iar inainte de ma duce sa ma apuc si eu de dereticatul bucatariei, va las cu o povestioara pe care sunt sigura ca o stiti, dar m-am gandit sa va o reamintesc acum, la intrarea in post.


Sa aveti un post usor si folositor sufletului vostru!

vineri, 4 martie 2011

Săptămâna la final

Am avut un inceput de saptamana aflat sub auspiciile martisorului. Am primit martisoare, surprize de la prinţesa surioară mai mare, am cinstit primavara cum am crezut noi mai bine, am savurat momente dulci la cofetarie. Am daruit martisoare si multe bomboane. Am colindat pe bloguri si-am tras cu ochiul in casutele voastre virtuale, sa vad cum va innoiti sau petreceti voi.
Am tras o spaimă destul de mare cand sus mentionata surioara s-a umplut de tot felul de bubite rosii pe corp, atat in partea din fata cat si pe spate. Dupa ce am rascolit internetul ne-am gandit ca e rujeola, ca semana foarte mult. Prăpăstioasă cum sunt, mă şi vedeam mergând în fiecare săptămână cu câte un copil la spital. Ne-a linistit doamna doctor care ne-a spus ca nu e posibil asa ceva, ca am luat la timp salvatorul vaccin. Asa ca pănă la urma s-a dovedit a fi o alergie sau o dermatita ceva, oricum o iritare a pielii, deoarece mândra mea a pus cam tot spumantul la o singură spălare. Deh! frumuseţea are preţul său sau, cum ar spune înţelepciunea populară, baba la frumuseţe rabdă.
Intr-una dintre seri am avut chiar şi o paradă de modă în toată splendoarea ei, că tot veni vorba de frumuseţe, cu doua fotomodele veritabile de 5 ani. Privind-o, mi-am dat seama că dacă ar fi pe un podium adevărat, ar trece drept anorexică, culmea, ea care e chiar o mâncăcioasă. A fost o prezenatre neconvenţională, au debutat cu un toples, iar apoi, pentru că s-au uitat probabil prea mult la reclame, au vrut să ilustreze conceptul de a te simţi bine în propria piele, aşa că au defilat dezbrăcate, amuzându-se copios, şi abia la sfârşit si-au pus hainele pe ele, după ce au fost ameninţate în prealabil, nu de alta dar ne temeam să nu răcească cum se zbenguiau aşa pe gresie. Dar cum moda în sine e neconvenţională şi şocantă, noi ne-am bucurat de parada, iar ele s-au distrat din tot sufletul.
Mezina creşte, se face tot mai mare şi frumoasă. Nu mai adoarme cu sânuleţul în guriţă ci vrea ţinută în braţe, dar tot cu capul culcuşit lângă pieptul matern.
Dimineaţă, surioara mai mare a vrut îmbrăcată în rochiţă, pentru că are un spectacol. Nu m-a lămurit prea mult, dar nici nu am insistat, am bănuit că e surpriză, aşa că nu am vrut să i-o stric (nu de alta, dar i-am mai stricat una săptămâna asta şi s-a lăsat cu lacrimi) şi doar am îmbrăcat-o corespunzător.
La domeniul gastronomie pot bifa primii mei biscuiţi făcuţi după o reţetă proprie şi personală, nici nu ştiam cât sunt de creativă, care au ieşit superbi.
Intr-una din zilele astea a fost şi baba mea, cam monotonă aşa, fără nimic spectaculos, nici în rău nici în bine, cu soare moderat.
Cam atât despre săptămâna noastră, incă nu e încheiată, dar să sperăm că se încheie destul de optimist, cam ca în poza de mai jos, cu fetitele care simbolizeaza zilele saptamanii.


Vă doresc un sfârşit de săptămână frumos!

joi, 3 martie 2011

miercuri, 2 martie 2011

ganduri matinale

Minciuna are picioare scurte, spune un vechi proverb.Ne place sau nu, minciunile întotdeauna ies la iveală, cu sau fără voia noastră. Oricât de mult am încerca să ignorăm sau să negăm acest lucru. Cam acesta e adevărul despre adevăr: Doare. De aceea minţim. De aceea ne ascundem. De aceea ignorăm sau ne ignorăm. Deşi trâmbiţăm sus şi tare că ne place adevărul şi sinceritatea, suportăm mai bine un milion de minciuni decât să facem faţă fie unui singur adevăr dureros.

Fiecare dintre noi e puţin superstiţios, fie că recunoaşte sau nu. Superstiţia se află la graniţa dintre ceea ce putem controla şi ceea ce nu putem controla. Atunci când găseşti o monedă pe jos, o ridici din instict, indiferent de valoare şi toată ziua ai noroc. Când îţi taie calea o pisică neagră deja ziua e compromisă. Spunem că nu ne pasă şi nu credem în prostii, dar aproape toţi copii noştri sunt legaţi la mânuţe cu aţa roşie. Iar acum în martie, că tot suntem în plin sezon al mărţişoarelor, preferăm oricând un trifoi, coşar, potcoavă, în locul a orice altceva. Cine nu îşi doreşte să fie norocos? Citeam undeva că ne bazăm pe superstiţii, pentru că suntem suficient de inteligenţi pentru a realiza că nu deţinem adevărul absolut, şi că viaţa te poate duce pe căi nebănuite.

Este har...

Arhimandrit Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
ESTE HAR...
- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- sa te jertfesti pentru dreptate...
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

marți, 1 martie 2011

1 Martie

De 1 Martie va doresc sa aveti o primavara frumoasa si de neuitat, sa primiti o multime de martisoare memorabile de la cine va doriti voi.
Va ofer si eu cu mult drag un martisor muzical:
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.