miercuri, 14 iulie 2010

anunt

Se cauta un spiridus nazdravan invizibil. Oferim recompensa gasitorului: vesnica recunostinta a doua picioruse caldute.
Si acum povestea:
"-Paula, de ce e iar desculta Georgia, unde-i sunt sosetelele?
-Le-a luat un spiridus.
-Un spiridus?
-Da, un spiridus nazdravan invizibil."
Asa ca, daca vedeti un spiridus nazdravan invizibil, mustruluiti-l si spuneti-i sa ne aduca sosetelele inapoi si sa nu ni le mai fure. Va rog eu frumos! Deja am obosit facand pe paznicul. Si tot fara rezultat dupa cum vedeti...

vineri, 9 iulie 2010

3 luni

Au trecut deja trei luni, asa ca o clipa, ca o strafulgerare, ca prin vis. Un vis ireal de frumos uneori (ca orice vis respectabil), vis minunat in care stii ca visezi si nu ai mai vrea sa te trezesti niciodata,dar si vis agitat care te bantuie alteori, ba chiar si insomnie.
Au trecut deja trei luni, cu gangureli, emotii, nelinisti, cu veghe si cu alint, cu zambete timide, cu temere si cu multa bucurie.
Au trecut si nu se vor repeta, ca tot ce tine de viata , de altfel. Dar a ramas in urma lor convingerea ca vor veni alte luni, alti ani, alte momente de poveste si, cel mai important, mandretea asta de fetita...




Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -/a piele de copil mirosea spinarea ei,/a piatră proaspăt spartă /a strigat dintr-o limbă moartă. (Nichita Stanescu)

joi, 8 iulie 2010

comparatii copilaresti

Toate comparatiile sunt facute de catre Paula, in situatii foarte variate si datate relativ recent.

Intre surioare:
"Georgia e un prichindel. Paula e o vedeta rock!" (nu intrebati, nu cunosc nici eu amanuntele suplimentare care au dus-o la o asemenea concluzie).
"Georgia e un soare, e un nor, Paula e un vultur care zboara pe cer". (rog a se admira creativitatea pustoaicei de 5 ani).

Intre Georgia si ceilalti bebelusi:
"Georgia nu este un bebelus obisnuit. Toti bebelusii plang, dar Georgia chitaie".
"Surioara mea este cel mai dragalas bebelus din cati am vazut..."

Intre mama si fiica:
"Mami, noi doua avem stiluri diferite. Tu imi zici "Taci. Inchide gura", iar eu vreau sa tot vorbesc!"
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.