vineri, 23 ianuarie 2009

Dumnezeu şi logica credinţei.

Sâmbăta trecută am participat la un botez. O tânără de 20 de ani a ales să fie botezată în religia ortodoxă. Se născuse într-o familie de protestanţi, nu fusese niciodată botezată, aşa că atunci când a venit vremea pentru aceasta ea a ales ortodoxia. A ales credinţa cea dreaptă. Şi mi-a plăcut în mod deosebit, la acest botez, că preotul îi explica încet, cu răbdare, pe înţelesul ei şi al tuturor celor care asistau, folosind numeroase exemple, rolul şi sensul fiecărei materii folosite la botez. Mi-a plăcut că botezul a fost o adevărată iniţiere în învăţătura noastră ortodoxă.
Învăţătura noastră, pe lângă faptul că ne-a fost descoperită de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, corespunde şi exigenţelor gândirii logice, cum spunea, Dumnezeu să-l odihnească, Î.P.S. Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului. Propovăduim o credinţă lunminată, cu temeiuri puternice şi sigure în descoperirea dumnezeiască, aşa cum ne-a predat-o Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie prin Biserică.
Un învăţat francez, Blaise Pascal, spunea odinioară că logica cea mai simplă ne îndrumează spre credinţă, ca fiind mai folositoare pentru destinul nostru veşnic decât necredinţa. Pascal propunea un fel de pariu, spunând: "eu mă simt mai sigur să pariez pe existenţa lui Dumnezeu, decât pe inexistenţa Lui, şi iată de ce:
Întâi: dacă nu există Dumnezeu şi cred, nu mi se va întâmpla nimic. Mor şi, odată cu moartea, s-a sfârşit totul.
Doi: dacă nu există Dumnezeu şi nu cred, nu mi se va întâmpla nimic. Odată cu moartea, s-a sfârşit totul.
Trei: dacă există Dumnezeu şi nu cred, atunci am pierdut totul.
Patru: dacă există Dumnezeu şi cred, atunci am câştigat totul.
Nu este deci mai logic să pariez pe existenţa lui dumnezeu, decât pe inexistenţa Lui?".
Din punct de vedere logic Pascal avea dreptate. Pentru necredincioşi însă, nici un argument, de orice fel de natură ar fi, nu e suficient de puternic.
Evident, nu datorită argumentului pascalian credem noi în Dumnezeu. Nu pe baza unui astfel de pariu ne-am făcut creştini. Dar , indubitabil, şi un astfel de pariu îşi are forţa lui.
Dumnezeu a sădit în inimile noastre credinţa. Credinţa noastră vine de la Dumnezeu.
La mulţi ani întru credinţă, Roxana!

2 comentarii:

  1. Dacă toţi ortodocşii ar face botezul atunci când ajung ei să creadă că aceea e calea, aş fi perfect de acord cu ortodoxismul. Aşa nu sunt:) Pentru că iniţiază, ca să zic aşa, nişte bebelaşi într-un cult, într-o credinţă care nu are de-a face cu ei cât sunt mici pentru că până ajung să diferenţieze binele de rău Împărăţia Cerurilor le este deschisă. Păcatul originar se şterge prin binecuvântare. :) Şi mulţi care sunt ortodocşi, botezaţi de mici, ajung foarte departe de credinţă şi ăsta e păcat. Care pică pe naşi, pentru că ei au "jurat" pentru copilaş.

    RăspundețiȘtergere
  2. Botezul intr-o credinta , indiferent care ar fi aceea, este obligatoriu. este da-ul nostru in logodna cu Mantuitorul Hristos. dar pentru mantuire este nevoie de mult mai mult. botezul este primul nostru pas. botezul ne curata de toate pacatele de pana atunci. dar nu si de cele viitoare. de noi depinde cum ne vom trai viata mai departe. de noi depinde caT de buni crestini vom fi.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.